Ion Iliescu
Fostul președinte al României Ion Iliescu ar putea rămâne fără certificatul de revoluționar. La cererea Asociației 21 Decembrie 1989, Secretariatul de Stat pentru Revoluționari a decis să îi retragă titlul de luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989.
ÎCCJ: Ion Iliescu poate fi anchetat penal în legătură cu moartea a 4 persoane în timpul Mineriadei
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis joi o cerere a procurorilor de la Parchetul General privind redeschiderea urmăririi penale împotriva fostului preşedinte Ion Iliescu, în legătură cu moartea a 4 persoane în timpul Mineriadei din 13-15 iunie 1990.
Dosarul Revoluției, întors la Parchetul Militar. Decizia e definitivă. Ion Iliescu este acuzat de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, miercuri, restituirea la Parchetul Militar a dosarului Revoluţiei în care fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii. Decizia instanţei este definitivă.
Dosarul Revoluției, în care Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu sunt acuzați de infracțiuni împotriva umanității, a fost retrimis la Parchetul Militar
Ancheta din dosarul Revoluției trebuie refăcută. Cauza a fost restituită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiție Parchetului Militar din cauza unor neregularități. În dosar, fostul preşedinte Ion Iliescu și fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu sunt acuzați de săvârșirea de infracțiuni împotriva umanității. Decizia nu este definitivă.
Avioanele prezidențiale folosite de Nicolae Ceaușescu și Ion Iliescu, scoase la licitație
Două avioane prezidențiale, unul folosit de dictatorul Nicoale Ceaușescu, altul de Ion Iliescu, sunt scoase la licitație și pot fi cumpărate pe 27 mai. Avionul ROMBAC One-Eleven este singurul produs în blocul comunist, cu excepția URSS.
Institutul Revoluţiei Române nu se mai desfiinţează, a decis Senatul
Institutul Revoluţiei Române, condus de Ion Iliescu şi Gelu Voican Vociulescu, nu se mai desfiinţează.
20 mai 1990 - Primele alegeri libere
La 20 mai 1990, în urmă cu 30 de ani, aveau loc primele alegeri prezidenţiale şi parlamentare din România, după căderea regimului comunist şi după Revoluţia din decembrie 1989. Alegerile prezidenţiale şi cele parlamentare s-au desfăşurat în baza Decretului-lege nr. 92/1990, votat la 14 martie 1990 de Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională - organism provizoriu de conducere, înfiinţat după căderea regimului comunist.
Ion Iliescu, fostul președinte al României, la 90 de ani, către social-democrați: Fiecare își găseste drumul lui. Viața e complicată
Dublă aniversare pentru fostul președinte Ion Iliescu. Și el, și soția lui, Nina Iliescu, împlinesc, la o zi distanță, 90 de ani. Fostul președinte a povestit pentru TVR cum își sărbătorește ziua de naștere. Președintele de onoare al social-democraților s-a retras din viața publică de mai mulți ani. Ultima sa apariție a fost acum doi ani, când a fost citat la Parchetul General, unde este judecat în dosarele Mineriadei și Revoluției.
Dosarul Revoluţiei a fost amânat pentru luna martie
Aglomerație la Înalta Curte de Casație și Justiție vineri dimineața. 100 de oameni implicați ca martori sau părţi vătămate în Dosarul Revoluției au venit la al doilea termen procedural. Judecătorul a decis însă o nouă amânare, pentru sfârșitul lunii martie. În ultimele două luni și jumătate, 30 de persoane dintre cele aproape 5000, care s-au constituit părți civile, au murit.

