Urmează două zile cu temperaturi greu de suportat. Pentru prima dată în această vară, meteorologii emit Cod Roșu de caniculă. E valabil pentru județe din sudul țării, unde temperaturile vor ajunge la 42 de grade la umbră. Medicii atrag atenția asupra riscurilor pentru sănătate. Arșița pârjolește și culturile de pe câmp, iar pagubele sunt uriașe în Oltenia.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizări cod roşu de caniculă valabile, începând de marţi, în judeţe din sudul şi sud-estul ţării şi în municipiul Bucureşti.
Valul de căldură se extinde în vestul, sudul şi parţial în estul ţării, pe parcursul zilei de luni, iar temperaturile maxime se vor încadra în general între 34 şi 37 de grade, potrivit unei atenţionări cod galben emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Cantitățile de apă au depășit în vestul țării 40 de litri pe metru pătrat. În Reșița, canalizarea nu a mai făcut față, iar mai multe străzi, curți și case au fost inundate. În satul Șard, comuna Ighiu, din Alba, a fost prăpăd.
O furtună s-a abătut surprinzător asupra Capitalei, spre finalul unei zile cu soare și temperaturi de vară. În câteva minute, rafalele de vânt au devenit foarte puternice și au pus la pământ zeci de copaci și panouri. O femeie a fost rănită, iar 19 mașini, avariate. Meteorologii au emis mai multe atenţionări nowcasting cod galben de vânt puternic, dar şi de ploi şi grindină în mai multe judeţe din centrul şi sudul ţării. Astfel de fenomene vor mai fi și în zilele următoare, avertizează specialiștii.
Potrivit unui nou mesaj al Administrației Naționale de Meteorologie, de duminică de la ora 18.00, până luni, la ora 15.00, va ninge și se va așeza un strat de zăpadă consistent în Banat, Crișana, Maramureș, în cea mai mare parte a Transilvaniei și în jumătatea de nord a Moldovei. Grosimea stratului de zăpadă va fi între 10 și 20 de cm.
Vremea se menţine caniculară în Capitală marţi şi miercuri, iar temperatura va ajunge la 36 de grade, potrivit prognozei speciale pentru Bucureşti emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis în această dimineață mai multe avertizări cod galben de viscol, valabile în următoarele ore în zonele montane din 13 judeţe.