infrastructura rutieră
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare a României, cu o valoare de 60,7 milioane euro (300 milioane lei), pentru sprijinirea întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul transportului rutier de mărfuri şi de persoane, în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.
Podul peste Dunăre de la Brăila va fi gata în decembrie, cu câteva luni înainte de termen
Terminarea cu câteva luni mai repede a podului este promisiunea constructorilor. Ei instalează acum componentele metalice pe care urmează să fie turnat asfaltul. Ca să se poată circula pe pod anul acesta, e nevoie şi ca drumurile de acces să fie gata la fel de repede.
Au modificat traseul autostrăzii și acum va trece prin vatra unui sat și prin curțile localnicilor din două comune. Locuitorii afectați: case și habitate distruse, poluare. Replica CNAIR: Nu ne jucăm cu o cariocă pe hârtie
Vor autostradă, dar nu cu orice preţ. Locuitorii din două comune cer să fie modificat traseul viitoarei autostrăzi A13 care va lega Braşovul de Bacău. Susţin că drumul va trece foarte aproape de casele lor, chiar prin curţile unora, şi va tăia în două un sat întreg. Se mai plâng de poluare şi de distrugerea unor habitate. Şansele ca traseul să mai fie modificat sunt minime, spun reprezentanţii Companiei de Drumuri.
Construcția podului peste Dunăre, într-o nouă etapă - montarea elementelor care unesc drumul cu structura metalică. În februarie, tablierele care vor forma podul vor fi aduse cu barjele de la șantierul naval din Brăila
Podul peste Dunăre de la Brăila a intrat într-o nouă etapă. Se montează primele elemente care vor uni drumul cu structură metalică de peste fluviu. Vor fi aşezate la baza podului, pe ambele părţi ale Dunării. Constructorii spun că în vara anului viitor vor începe probele de rezistenţă şi de trafic, iar podul va fi gata în decembrie 2022, cu câteva luni mai devreme decât termenul final.
Comisarul european Adina Vălean: Propunerile privind îmbunătățirea infrastructurii de transport vor aduce România pe un nou coridor european
Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, a anunţat miercuri că a prezentat la acest sfârşit de an patru propuneri care vor duce la modernizarea transporturilor, cu mare accent pe infrastructura feroviară şi a căilor navigabile interioare, iar noutatea pentru România este că va face parte din două coridoare europene de transport: actualul coridor Rin-Dunăre şi un coridor nou creat: Marea Baltică-Marea Neagră-Marea Egee.
România rămâne pe primul loc în Europa la morții pe șosele și în pandemie
Piața de asigurări RCA are ce împarți în România! Numărul de accidente rutiere ne ține tot pe primul loc și în pandemie. Au mai scăzut, la fel și decesele, dar asta s-a întâmplat peste tot în Europa. Poliția Română are o listă de aproape 40 de cauze care duc la tragedii pe șosea.
DN 2, reconfigurat: încă un tronson cu 3 benzi pe drumul cu cele mai multe accidente
DN 2, principalul drum de legătură între Muntenia și Moldova, rămâne una dintre cele mai periculoase șosele. Numai de la începutul anului, 44 de persoane și-au pierdut viața și alte 55 au fost rănite grav în accidente rutiere. Pentru a crește siguranța șoferilor, Compania de drumuri vrea acum să reconfigureze, la trei benzi, încă o porțiune din șosea. Experimentul a dat rezultate pe un tronson de zece kilometri unde nu au mai fost niciun accident grav de peste un an și jumătate.
Taxa de pod de la Cernavodă şi Giurgeni ar putea fi eliminată
Taxa de pod de la Cernavodă şi Giurgeni ar putea deveni istorie. Un proiect de lege, iniţiat de liberali, prevede eliminarea acesteia. Iniţiativa a primit undă verde în Comisia de Transporturi a Camerei Deputaţilor. Şi mai are de trecut un singur hop, cel al votului în plenul forului decizional.
2021 – an sărac în kilometri noi de autostradă. Miliarde de lei pentru investiții în infrastructura rutieră și feroviară
2021 va fi sărac în deschiderea de autostrăzi. Pentru moment, doar aproximativ 30 de kilometri noi de autostradă sunt daţi ca siguri că vor fi gata în acest an. Pe unele şantiere lucrările stagnează în continuare.

