LUMEA AZI Socialiștii catalani au câștigat alegerile regionale, nu și puterea

Socialiștii catalani sunt pe primul loc după alegerile regionale, dar nu au majoritatea. Pentru prima oară, partidele care susțin independența provinciei au obținut în total peste 50%. Rezultatul alegerilor a fost surprinzător, în contextul prezenței scăzute și al unui vot marcat de restricții și măsuri de siguranță anti-COVID.

Spanioli împotriva referendumului pentru independența Cataloniei.Sistemul electronic de numărare a voturilor, blocat.Avertizare de călătorie

Spaniolii au ieşit în stradă în mai multe oraşe din ţară împotriva referendumului ilegal pe care autorităţile din Catalonia au de gând să-l organizeze duminică. Manifestanţii au scandat lozinci împotriva mişcării de independenţă chiar în faţa clădirii guvernului regional de la Barcelona, unde poliţia a fost nevoită să impună ordinea. Tocmai din cauza acestor demonstrații, Ministerul Afacerilor Externe le transmite cetățenilor români care se află sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei să fie prudenți.

Școli din Barcelona ocupate de familii cu copii care vor să le menţină deschise până în ziua referendumului ilegal de independență

Sute de persoane au dormit în şcoli şi în centre sociale din Catalonia înaintea referendumului de mâine, când locuitorii sunt chemaţi să voteze pentru separarea regiunii de Spania. Ministerul spaniol de Interne a mobilizat efective suplimentare de poliţişti la Barcelona, în timp ce poliţia regională evită să ducă la îndeplinire deciziile justiţiei de închidere a secţiilor de votare. Care este atmosfera, aflăm de la trimisul nostru special, Felix Damian.

Ultima Oră

Cele mai citite