Nunta lui Jeff Bezos la Veneţia | Opulenţă, vedete şi proteste
La Veneţia continuă cele trei zile de ceremonii fastuoase dedicate nunţii fondatorului companiei Amazon, Jeff Bezos, și a jurnalistei Lauren Sanchez. Detaliile evenimentului la care participă sute de inivitaţi au rămas strict secrete pentru a evita proteste ale localnicilor şi activiştilor. Mulți le-au transmis nuntaşilor, în moduri inedite, că nu sunt bineveniţi în oraşul lor şi aşa sufocat de turişti.
Cuplul și-a stabilit reședința la hotelul de lux Aman, unde camerele cu vedere la Marele Canal costă peste 4.000 de euro.
Bezos și mireasa urmau să facă schimb de jurăminte astăzi, pe Insula San Giorgio, în cadrul unei ceremonii care nu va avea relevanţă juridică în conformitate cu legislația italiană. S-a speculat că cei doi s-au căsătorit civil în Statele Unite.
Peste 200 de persoane sunt invitate la „nunta secolului” care se întinde pe durata a trei zile.
Pe lista invitaților se află nume sonore precum Oprah Winfrey, Orlando Bloom, Eva Longoria, Leonardo DiCaprio, Mick Jagger, Elton John, Ivanka Trump, Bill Gates, Regina Rania a Iordaniei. Pentru găzduirea oaspeților au fost rezervate cinci hoteluri de lux.
Se estimează că organizarea întregului eveniment a costat aproximativ 50 de milioane de euro.
Cuplul a anunțat că face o donație de trei milioane de euro destinată protejării ecosistemului din lagună. Însă localnicii sunt furioși că orașul lor a fost transformat într-un parc de distracții pentru bogați.
Nu toată Veneția l-a salutat (n.r. pe Jeff Bezos), deoarece există cetățeni care au respins în totalitate sistemul economic pe care îl susține, un sistem care vrea să ne pună în competiție unii cu alții, spune un activist italian.
Mai multe manechine care îl înfăţişau pe Bezos în ipostaze parodice au fost amplasate în mai multe zone ale Veneţiei.
Festivităţile se vor încheia sâmbătă cu petrecerea principală, care va avea loc într-un fost șantier naval medieval transformat în spațiu dedicat artei.

