Al treilea suspect în cazul uciderii prin tortură a milionarului din Sibiu a fost depistat în Indonezia

A fost prins al treilea suspect în cazul de tâlhărie urmată de moartea omului de afaceri sibian Adrian Kreiner. Costinel Zuleam a fost depistat în Indonezia. În primă instanță, el a fost condamnat la 30 de ani de închisoare. Suspectul a fost găsit și reținut cu ajutorul Interpolului și acum așteaptă procesul, în urma căruia judecătorii vor decide dacă îl extrădează sau nu în România. Ceilalți doi, Marian-Cristian Minae și Laurențiu Ghiță, au fost condamnați de Tribunalul Alba la închisoare pe viață pentru omor calificat.

Un american acuzat de spionaj a fost condamnat la închisoare pe viață în China

Spionaj. Aceasta este acuzația care i-a adus cetățeanului american, născut în China, John Shing Wan Leung, condamnarea la închisoare pe viață și, evident, pierderea oricărui drept politic pe viață. De asemenea, Tribunalul din Suzhou a dispus confiscarea bunurilor personale în valoare de 500.000 de yuani, scrie The Guardian.

Celebrul traficant de droguri Joaquin „El Chapo” Guzman cere ajutor din închisoare | Avocat: “De șase ani nu a văzut soarele”. Mexicanul este condamnat pe viață

Joaquin Guzman, alias El Chapo, a lansat marţi prin intermediul unuia dintre avocaţii săi un apel la ajutor către Mexic cu privire la „chinul psihologic” la care el pretinde că este supus în închisoarea din Statele Unite, unde ispăşeşte o pedeapsă de închisoare pe viaţă, relatează AFP.

VIDEO Ce pedeapsă riscă militarul rus acuzat de crime de război în Ucraina. Soldatul a pledat astăzi vinovat

Soldatul rus de 21 de ani a pledat vinovat în primul proces de crime de război care a început azi la Kiev. Vadim Șișimarin este acuzat că a ucis un bărbat neînarmat de 62 de ani în regiunea ucraineană Sumi, potrivit Procuratorii Generale din Ucraina. Procesul, care ar trebui să fie urmat rapid de alte câteva, va fi un test pentru sistemul judiciar ucrainean, într-un moment în care instituţiile internaţionale îşi desfăşoară şi ele propriile anchete cu privire la abuzurile comise de trupele ruse în această ţară. 

Închisoare pe viaţă pentru autorul crimei din localitatea constănțeană Corbu

Bărbatul din localitatea Corbu care a pătruns vara trecută în casa vecinilor şi a comis o crimă şi un viol, a fost miercuri condamnat la închisoare pe viaţă de către judecătorii Tribunalului Constanţa. Decizia instanţei nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Vrancea: Femeie însărcinată, ucisă de concubin. Bărbatul era recidivist

Un bărbat dintr-un sat vrâncean, care a mai fost condamnat pentru crimă și eliberat acum câțiva ani, și-a ucis iubita însărcinată. Polițiștii au aflat că înainte de crimă, bărbatul a comis și un viol, victima fiind o femeie din sat. Agresorul a fost reținut și riscă închisoare pe viață. Vă avertizăm, sunt informații și imagini cu puternic impact emoțional!

Ultima Oră

Cele mai citite