imigranţi
Discurs fluviu în Congresul american. Lidera opoziției democrate, Nancy Pelosi, a vorbit timp de 8 ore și 7 minute, fără întrerupere. A prezentat toate argumentele posibile pentru includerea pe ordinea de zi a unei dezbateri asupra reformei imigrației și a spus că, altfel, nu va susține legea bugetului care urmează să fie votată astăzi.
România va beneficia, printr-o finanţare europeană, de 36 de tabere de sinistraţi
România va beneficia, printr-o finanţare europeană, de 36 de tabere de sinistraţi. Taberele vor fi distribuite pe întreg teritoriul țării, însă cele mai multe vor fi amplasate în zonele de frontieră cu aflux mare de migranţi.
Oraş în alertă. Incidente între germani şi refugiaţi la Cottbus
Germania are probleme serioase din cauza valului masiv de imigraţie. Oraşul Cottbus este în stare de alertă, după recentul val de violenţe între localnici şi refugiaţi.
“Mamă” pentru 1.250 de copii. O avocată din Miami se ocupă de copiii imigranţilor care riscă deportarea
O avocată din Miami este mamă pentru 1250 de copii. Este vorba despre copiii unor părinţi care au venit ilegal în SUA şi riscă deportarea. Aceştia au împuternicit-o pe avocată sa aiba grijă de cei mici în cazul în care rămân singuri.
Papa Francisc: Să ai dubii şi temeri nu este un păcat. Este un păcat să lăsăm aceste temeri să ne influenţeze
Papa Francisc a oficiat o slujbă specială, dedicată Zilei Mondiale a Migranților. Suveranul Pontif a pledat pentru deschidere față de noii veniți și pentru speranță. La slujbă au luat parte reprezentanți ai imigranților din 50 de țări, inclusiv România. Steagurile acestora au fluturat în jurul altarului din basilica San Pietro.
Peste 100 de mii de persoane au cerut azil în Franța în 2017 - număr considerat istoric de autorități
Număr record de solicitanți de azil în Franța, anul trecut: peste 100 de mii de persoane, un nivel considerat istoric de către autorități. În același timp, numărul total de cereri de azil în țările europene a scăzut la jumătate, chiar dacă Germania a primit în primele nouă luni ale anului trecut peste 140 de mii de astfel de cereri.
Scandal în Germania. O deputată de extrema dreaptă este anchetată pentru incitare la ură
Scandal în Germania unde un parlamentar de extrema-dreaptă este anchetat pentru incitare la ură. A postat pe două reţele de socializare un mesaj rasist la adresa imigranţilor. Ambele conturi i-au fost suspendate iar poliţia a sesizat procuratura.
Proiect despre rolul mass-media în tratarea temei refugiaților și migranților în România
Problema valurilor tot mai dese de migranți nu mai este un subiect rar întâlnit în societatea anilor 2017. Însă, cum este abordată această problemă în spațiul mass media?
Germania: Un primar a fost atacat pe stradă cu un cuțit. Agresorul s-a arătat nemulțumit de politica pro-refugiați a edilului
Politician înjunghiat în stradă. S-a întâmplat într-un orășel din vestul Germaniei. Atacatorul a fost reținut, dar incidentul ridică noi semne de întrebare despre modul în care sunt integrați refugiații în comunitățile din Germania.

