Viorica Dăncilă, despre posibilitatea relocării Ambasadei României din Israel: Am lansat o platformă de consultare

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, că la întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis a discutat, printre altele, şi despre o platformă de consultare cu privire la posibilitatea mutării Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, printre cei invitaţi să emită un punct de vedere pe acest subiect fiind şi Administraţia Prezidenţială, notează Agerpres.

Tensiune în teritoriile palestiniene. Mai multe țări cer anchetă după violențele din Fâșia Gaza

Tensiunea se menține la cote ridicate în teritoriile palestiniene după mutarea ambasadei americane la Ierusalim. Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit după violențele de ieri din Fâșia Gaza, unde 60 de oameni au fost uciși și peste 2000 au fost răniți în ciocnirile cu forțele israeliene. Armata israeliană este pregătită să facă față unor noi proteste. Între timp, Turcia i-a cerut ambasadorului israelian să părăsească țara pentru un timp. În replică, Israelul l-a expulzat pe consulul turc de la Ierusalim.

Palestinienii continuă protestele, după ce SUA și-au mutat ambasada la Ierusalim. Armata israeliană e pregătită să intervină

Tensiune la cote maxime în teritoriile palestiniene: mânioşi că americanii şi-au mutat ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim, palestinienii din Cisiordania au intrat astăzi în grevă, iar în Gaza au loc noi proteste. Lumea islamică se solidarizează cu palestinienii împotriva Israelului. Aseară, mii de turci au ieşit în stradă pentru a demonstra împotriva mutării ambasadei. Nu doar oamenii de rând sunt revoltați de gestul americanilor, ci şi autoritățile de la Ankara. Ambasadorul Turciei în Statele Unite a fost rechemat de urgenţă pentru consultări.

Mii de turci în stradă, în semn de protest față de mutarea ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim

Mii de turci au ieșit luni seara în strada pentru a demonstra împotriva mutării ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim. Protestul a avut loc la inițiativa unei organizații islamice umanitare. Nu doar oamenii de rand sunt revoltati de gestul americanilor, ci si autoriatile de la Ankara. Ambasadorul Turciei in Statele Unite a fost rechemat de urgenta pentru consultari.

Oficial american despre mutarea ambasadei la Ierusalim: este absolut decizia fiecărei ţări

Controversele privind mutarea ambasadei la Ierusalim nu afectează în nici un fel parteneriatul strategic al României cu Statele Unite. Asigurările vin de la un oficial de rang înalt din Departamentul de Stat, care se află la București. Elisabeth Millard deține a treia poziție ca importanță pentru relațiile SUA cu Europa și este la prima sa vizită în România.

Statele Unite și-au mutat ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Festivitatea a declanșat furia palestinienilor

Statele Unite și-au deschis oficial ambasada la Ierusalim. Washingtonul a fost reprezentat de o delegație condusă de secretarul Trezoreriei, din care au făcut parte secretarul de stat adjunct, John Sullivan, fiica președintelui Trump, Ivanka, soțul acesteia, Jared Kushner. Ambii sunt consilieri prezidențiali. Rămas la Washington, președintele american a trimis un mesaj video în care a subliniat că SUA rămân angajate în procesul avansării către un acord de pace între israelieni şi palestinieni. A fost o ceremonie cu aplauze și ovații în interior, dar cu proteste și morți în afară. Forțele de securitate israeliene au deschis focul asupra militanților palestinieni care intenționau să treacă de bariera de la linia de demarcație dintre Israel și Fâșia Gaza. Și în jurul ambasadei au avut loc demonstrații, iar unii participanți au fost reținuți de poliție.

Ultima Oră

Cele mai citite