Cămașa cu altiță ar putea fi inclusă pe lista patrimoniului UNESCO. Cea mai mare colecţie, la Muzeul de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău

Arta brodării cămășilor cu altiță a devenit un bun spritual al tradiţiilor româneşti şi ar putea fi înscrisă în Lista Reprezentativă UNESCO. Cea mai mare colecţie, de peste 300 de cămăşi cu altiţă, se află la Muzeul de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău. Fiecare ie are o istorie şi o semnificaţie aparte, transmise din generaţie în generaţie.

Fiecare ie are o poveste. Șezătoare la Iași, de Ziua Iei

La Iași, șezătoarea a fost adaptată la modernitate, există și online și înlesnește întâlnirile celor care iubesc ia românească. Peste 1600 de doamne fac parte dintr-un grup care organizează șezători frecvent în spații nonconformiste, în natură, astfel încât să poată crea și să se poată sfătui.

În 24 iunie, celebrăm ia românească, ideal de inspirație. "Sânziene, ie, floare, lumină", la Muzeul Satului din București

Odată cu Sânzienele şi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, pe 6 continente, în peste 50 de ţări, ia românească este purtată, celebrată și admirată. Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" marchează sărbătoarea Sânzienelor, organizând, pe lângă tradiţionalul târg, o serie de ateliere de creaţie dedicate acestei tradiţii.

"Feminitate şi împodobire" - Expoziție de costume tradiționale românești la Lyon

Adevărat ambasador al țării noastre, costumul tradițional românesc este elementul central al expoziției "Feminitate şi împodobire" deschisă la Lyon până în data de 1 martie. Este o suită impresionantă de porturi româneşti autentice lucrate manual din colecția Muzeului Satului din Bucueşti, prezentată publicului din Franța alături de obiecte etnografice.

Ia românească, vedetă la Madrid, la Muzeul Costumelor

Ia este purtată, cu mândrie, şi la Madrid. O asociaţie românească a vrut să o prezinte la Muzeul Costumelor din capitala Spaniei, unde românii şi participanţii s-au încins la dans. Un reportaj de la corespondentul TVR la Madrid, Felix Damian.

Portul românesc, sărbătorit la Bruxelles, cu dansuri și cântece populare

Costumul popular românesc a fost sărbătorit chiar de ziua sa în celebra piață centrală din Bruxelles. Sute de turiști au avut ocazia să admire portul și dansurile de la noi, în interpretarea unor români cu dragoste de țară și dor de casă. Corespondentul TVR Lucian Pîrvoiu i-a surprins în plină acțiune.

Ultima Oră

Cele mai citite