Iasi
Primele doze de vaccin au fost administrate, duminică, cadrelor medicale din cele 10 spitale aflate în linia întâi anticovid. De aproape un an, acești oameni duc o lupta grea cu un inamic nevăzut, extrem de periculos. Au sperat în toată această perioadă că se va găși la un moment dat un instrument eficient care să distrugă virusul si să ne ajute să revenim la normalul de dinainte de pandemie.
Sărbători în timpul pandemie | Ieșenii petrec Crăciunul acasă sau în zonele de munte și locuri cu ape termale
Doar câteva zile ne mai despart de sărbătorile de iarnă. Anul acesta, restricţiile impuse de pandemia de coronavirus ne-au dat planurile peste cap. Mulţi dintre ieşeni susţin că vor petrece sărbătorile acasă. Însă, cei care s-au obişnuit ca vacanţele de iarnă să le petreacă la ski în afara ţării, acum au fost nevoiţi să găsească sejururi în România. Zonele de munte sunt la mare căutare, la fel şi locurile cu ape termale.
85 de percheziții, în șapte județe, la suspecți de contrabandă
Se desfăşoară percheziţii ample la această oră în 7 judeţe din ţară. 200 de polițiști, 100 de jandarmi și 40 de luptători de acțiuni speciale efectuează 85 de percheziții domiciliare în județele Vaslui, Suceava, Neamț, Iași, Bacău, Constanța și Dâmbovița. Suspecţii sunt bănuiţi de contrabandă calificată.
”Metoda Covid”, noua modă în materie de înșelăciune la Iași. Cum au fost păcălite mai multe femei
Atenție la apelurile telefonice primite de la persoane care pretind că vă sună în numele unor rude aflate în spital. Metoda de înșelăciune COVID-19 face victime, mai ales în rândul vârstnicilor.
Iași: Organele prelevate de la o persoană aflată în moarte cerebrală au salvat cinci pacienți
O persoană din judeţul Vrancea, aflată în moarte cerebrală, a salvat alte cinci persoane bolnave în urma prelevării de organe efectuată la Spitalul de Neurochirurgie "Prof. dr Nicolae Oblu" din Iaşi.
Municipalitatea Iaşi va achiziţiona 20 de autobuze electrice. Primarul Mihai Chirică: Proiectul costă aproape 14 milioane de euro, iar banii vor veni din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional
Primarul Mihai Chirica a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că municipalitatea Iaşi va achiziţiona 20 autobuze electrice cu lungimea de aproximativ 12 metri, urmând a fi înfiinţate şase staţii de încărcare rapidă şi 20 staţii de încărcare lentă.
Amenzi pentru ieșenii care au fost prinși pe stradă fără masca de protecție obligatorie
Amenda nu îi sperie pe ieşenii care umblă pe stradă fără mască. Nu respectă regulile de protecţie, iar dacă sunt prinşi de poliţiştii care fac controale găsesc tot felul de explicaţii: de la banalul am uitat, la probleme respiratorii mai mult sau mai puţin inventate. Cei fără mască se pot infecta ei sau pot transmite virusul altor persoane, aşa că nerespectarea măsurilor de protecţie înseamnă amendă. De până la 2500 de lei.
Asociația Școlilor Particulare cere anularea hotărârii prin care sunt suspendate activitățile didactice față în față în toate școlile din România. Primul termen pe 25 noiembrie
Suspendarea cursurilor față în față în municipiul Iaşi este ilegală. Asta a stabilit Tribunalul Iași, care a anulat parţial Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgentă. Procesul a fost deschis de Asociația Școlilor Particulare, care cere și anularea deciziei la nivel național.
Cinci secții și un compartiment administrativ din Spitalul „Sf. Spiridon” Iași, focare de COVID-19
Secțiile Chirurgie Plastică, Gastroenterologie, ORL, Diabet și Boli Metabolice, Cardiologie și un compartiment administrativ din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Spiridin” din Iași sunt focare de COVID-19, zeci de cadre medicale fiind în izolare sau carantină.

