Iasi
O ieșeancă de 43 de ani a ajuns în spital cu reacții adverse după administrarea celei de-a două doze de vaccin împotriva COVID-19. Este al doilea caz de internare în spital cu reacții adverse în urma rapelului.
Primele amânări la vaccinare au apărut în Campania locală de imunizare. Probleme la Iași, Timiș și în Valea Jiului
Primele amânări la vaccinare au apărut ieri în Campania locală de imunizare. Aproape la toate centrele din Iași vaccinările programate la primele ore ale dimineţii au fost decalate spre prânz. Au fost decalate programările celor care urmau să primească a doua doză de vaccin Pfizer. Și astăzi câteva persoane au fost reprogramate spre după-amiază. Dacă totuși nu vor reuși să primească vaccinul astăzi, unii dintre ieșenii amânați vor fi așteptați și mâine dimineață pentru a se imuniza. Probleme sunt și la Iași și în Valea Jiului.
Copiii de la sate vor să revină la școală
Toţi elevii din ciclul preşcolar şi primar vor merge la grădiniţă sau la şcoală, indiferent de scenarii. În comuna ieșeană Mironeasa, riscul de abandon școlar este un fenomen care se înregistra și înainte de pandemie.
Târg de antichități în incinta unui complex comercial din Iași
Tablouri, ceasuri, argintării, timbre şi viniluri foarte vechi. Toate acestea pot fi cumpărate în cadrul unui târg de antichități amenajat în incinta unui complex comercial din Iași. Ceasurile din perioada interbelică au atras interesul vizitatorilor.
Muzeul de anatomie al USAMV Iași va fi redeschis
Facultatea de Medicină Veterinară a Universităţii de Ştiinţe Agricole din Iași redeschide Muzeul de Anatomie. Exponatele au servit drept material didactic studenţilor. Cele mai multe dintre piese au o vechime de aproape şase decenii, fiind rodul activităţii regretatului profesor Vasile Coţofan, în memoria căruia a fost revitalizat muzeul.
Salvare miraculoasă a unei persoane fără adăpost, la Iași: Un bărbat de 67 de ani a fost găsit pe stradă, cu hipotermie severă
Bărbatul de 67 de ani a fost găsit căzut pe o stradă din Iaşi, cu hipotermie severă. El avea temperatura corporală 25 de grade Celsius. Timp de 10 ore bărbatul a fost atent monitorizat de medicii ieşeni care au făcut efoturi pentru a-i aduce la normal temperatura. Acum, el este conştient, dar necomunicativ, iar autorităţile încearcă să-l identifice.
Coiful corintic vechi de 2.500 de ani, găsit în casa unui sătean, va fi unul dintre cele mai atractive exponate ale Palatului Culturii din Iaşi
Poveste parcă desprinsă din filme într-o comună din Iași. Un coif vechi de două secole și jumătate a stat ani de zile într-o pungă de platic uitată în podul unei case. Coiful va fi acum unul dintre cele mai atractive exponate ale Palatului Culturii din Iaşi.
Povestea bărbatului cu transplant de rinichi care a învins COVID-19 de două ori
A învins boala și s-a întors acasă să aibă grijă de cei trei copii minori pe care-i crește singur. Este povestea unui bărbat de 38 de ani din județul Botoşani, care, în urmă cu doi ani, a fost operat pentru un transplant de rinichi. Însă, chiar înainte de Crăciun s-a îmbolnăvit cu COVID-19.
Bucurie pentru cei mici. Scufița Roșie s-a întâlnit cu copiii din Iași
Teatrul pentru copii și tineret "Luceafărul", din Iași a prins viață la începutul noului an. Astăzi actorii și regizorii i-au așteptat atât pe cei mici cât și pe cei mari în sala de spectacol. Aplauzele și glasurile de copii au însuflețit clădirea, care, în ultimele 2 luni, nu a mai găzduit niciun spectacol de teatru.

