iarna
La cinci zile după ce vestul țării a fost acoperit de zăpadă, problemele încă nu s-au rezolvat. Peste 70 de localități sunt și acum în beznă și frig, iar elevii din 25 de școli au rămas și astăzi acasă, pentru a treia zi consecutiv. În localitatea Belint din Timiș, un bărbat a murit ars în propria casă, după ce a încercat să se încălzească la o lumânare. Echipele de intervenție ale companiei de electricitate încearcă să remedieze problemele.
Zecii de mii de oameni, fără electricitate în urma căderii abundente de zăpadă
La câteva zile de la primul episod de iarnă, zeci de mii de oameni încă stau în beznă, după ce copacii au cedat sub greutata zăpezii și au rupt fire sau stâlpi de înaltă tensiune. Din fericire, nu sunt victime. Dar pagubele materiale sunt importante. În unele cazuri, arborii s-au prăbușit peste mașini. Nu sunt singurele probleme. Pe trotuare s-a format gheață. Iar mulți dintre pietoni nu au mai ajuns unde și-au propus, ci la spital.
Ninge în aproape toată Europa. În Ungaria, Croaţia și Serbia se circulă în condiții de iarnă
În mai toată Europa ninge abundent, iar fenomenul de ploaie îngheţată a dat peste cap traficul, inclusiv în Marea Britanie. În zona Balcanilor au fost emise coduri galbene şi portocalii de viscol. De azi noapte ninge neîntrerupt în Ungaria, Croaţia și Serbia, aşa că drumarii lucrează la foc continuu pentru a ţine şoselele şi autostrăzile deschise.
Viscol și ninsoare în jumătate din țară. Multe accidente rutiere, drumuri blocate, trafic aerian perturbat
Aer polar, ninsori și viscol: așa a arătat iarna, noaptea trecută, în cea mai mare parte a țării. În județul Timiș, vizat de un cod portocaliu, sute de utiliaje au fost scoase pe traseu pentru a curăța zăpada, iar traficul aerian a fost perturbat.
Ameninţaţi de podul de gheaţă. Un zăpor de peste 1 km s-a format pe râul Rebra din Bistrița-Năsăud
Temperaturile scăzute din ultimele zile au dus la formarea unor poduri de gheață periculoase. Un zăpor de peste un kilometru s-a format pe râul Rebra din județul Bistrița-Năsăud, amenințând mai multe case și o stație de tratare a apei. Pirotehniștii au detonat o parte din blocul de gheață, dar pericolul încă nu a trecut.
Ger de crapă pietrele în multe regiuni din ţară. La Bucin, Harghita, s-au înregistrat -15 grade Celsius
, chiar dacă din punct de vedere calendaristic iarna abia începe. În Harghita s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi în zonele locuite. În sud-estul ţării, viscolul a creat probleme, iar în judeţul Constanţa, zeci de şoferi au rămas în drum toată noaptea.
Vreme instabilă la munte. Salvamontiștii atrag atenția că nu se poate schia încă
Turiștii trebuie să țină cont de faptul că vremea este instabilă la munte, astfel că trebuie să se echipeze corespunzător, dacă vor să facă drumeții.
Weekend cu frig și ninsori ca în toiul iernii. Drumarii au intervenit deja în Neamț
Meteorologii atrag atenția că inclusiv în Capitală vor fi temperaturi negative și vor cădea primii fulgi de zăpadă. Valul de aer polar care a ajuns în România a adus deja ninsori, nu doar la munte, ci și la mare. Drumarii au intervenit cu utilaje și au împrăștiat zeci de tone de sare pentru a evita blocarea circulației.
Valul de aer polar ajuns în România a adus iarna în mai multe zone din țară
Este încă octombrie, dar iarna s-a instalat deja în mai multe zone din țară: la munte a nins, iar la altitudini de peste 1300 de metri, vântul a spulberat zăpada.

