guvernul orban
Ordonanța 114 ar fi de vină pentru că prețurile gazelor și energiei electrice plătite de români sunt mai mari decât cele din țările vecine. Totul, în favoarea companiilor de furnizare. Virgil Popescu, ministrul propus pentru portofoliul de la Economie, a făcut această declarație la TVR, în emisiunea Banii Tăi.
Eugen Tomac: Am semnat un protocol de colaborare. Toți cei 18 parlamentari vor vota Guvernul Orban
Eugen Tomac a anunțat că, în urma negocierilor, a semnat cu Ludovic Orban un protocol de colaborare pentru susținerea Guvernului PNL. Liderul PMP a precizat că „în linii mari” toți parlamentarii partidului vor vota, scrie Mediafax.
Ludovic Orban caută susținere pentru noul Guvern. Premierul desemnat semnează acordurile cu partenerii din opoziție
Premierul desemnat contină negocierile pentru a-și asigura numărul necesar de voturi pentru învestirea cabinetului său. Asta înseamnă inclusiv parafarea acordurilor cu partenerii din opoziție.
Calendarul învestirii Guvernului Orban: Audierile miniştrilor vor avea loc marţi şi miercuri, iar luni, în 4 noiembrie, votul în plen
Votul de învestire a guvernului Orban va fi dat lunea viitoare, de la ora 14.00. Până atunci, marți și miercuri, miniștrii vor fi audiați în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Între timp, Ludovic Orban a semnat înțelegeri cu toate partidele care îl sprijină în Parlament și e sigur că va avea destule voturi pentru ca noul guvern să fie instalat.
Vot cu condiţii pentru Cabinetul Orban. Liberalii se pot baza, până acum, pe votul USR, PMP şi UDMR
Începe o săptămâna de foc, mai ales pentru liberali. Ar vrea să-și vadă guvernul învestit chiar miercuri, dar se așteaptă la surprize din partea PSD. Ludovic Orban a primit astăzi decizia PMP, de a-i susține cabinetul, chiar și cu anumite condiții. Şi liderul USR a anunțat că toți parlamentarii Uniunii vor vota cabinetul Orban, chiar dacă au și ei nemulțumiri. Însă UDMR vrea un acord scris, în schimbul voturilor.
Propunere vulnerabilă în echipa lui Ludovic Orban. Chirurgul Victor Costache, propus la Sănătate, e implicat într-un caz de malpraxis
Acuzații grave la adresa medicului Victor Costache, nominalizat pentru Ministerul Sănătății în viitorul guvern. Numele chirurgului apare într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba. În acest moment sunt cercetate doar fapte petrecute în 2017 într-o clinică privată din Sibiu.
Ludovic Orban a anunțat lista miniștrilor. Cabinetul are 16 miniştri şi un vicepremier fără portofoliu. Cum arată programul de guvernare
Premierul desemnat, Ludovic Orban, a depus astăzi la Parlament lista miniştrilor și programul de guvernare pentru care cere votul de învestitură. Ludovic Orban propune un cabinet cu 16 miniștri și un vicepremier fără portofoliu. Doar 3 femei ar putea face parte din viitorul executiv. Lista a suferit modificări până în ultimul moment, iar premierul desemnat speră ca miercuri să primească votul de învestitură și să se poată instala la Palatul Victoria.
Premierul desemnat, negocieri cu Pro România, UDMR și ALDE. Orban: Am încredere că până la final ne vom înțelege. Ponta: Discuțiile nu puteau să avanseze, să spunem că votăm guvernul
Noi runde de negocieri purtate de liberali cu partidele din Parlament pentru susținerea guvernului Orban. După negocierile cu PMP de miercuri, PNL caută sprijin și la Pro România, UDMR și ALDE . În același timp, pe lista posibililor miniștri apar și alte nume.
Negocieri pentru formarea guvernului. Ludovic Orban a avut discuții "pozitive" cu grupul minorităților și cu PMP. Tăriceanu: "Nu vom vota un guvern din care să facă parte PMP-ul"
Premierul desemnat, Ludovic Orban, a început negocierile pentru formarea noului guvern. Misiunea nu e tocmai ușoară! Partidele care au semnat moțiunea de cenzură pun, în unele cazuri, condiții care se bat cap în cap. Ludovic Orban este însă optimist și susține că nu există motive care să împiedice învestirea cabinetului.

