„Big Mac-ul deserturilor”. Cum a devenit fondantul de ciocolată un răsfăț omniprezent

Unele feluri de mâncare sunt, fără echivoc, de înaltă calitate: un consommé perfect, de exemplu. Altele sunt mai puțin, de exemplu, o pizza cu crustă de cheeseburger. Altele sfidează această distincție, fiind servite în restaurante de toate calibrele pentru clienți de toate gusturile. Fondantul de ciocolată este un astfel de preparat, scrie The Economist.

Cursuri pentru întreprinzătorii locali. În Bistrița-Năsăud sunt deja 5 puncte gastronomice locale care funcționează în sate

Până nu demult, nimeni nu ştia ce înseamnă "punctele gastronomice locale". Astăzi, tot mai mulți români întreprinzători din mediul rural vor să le deschidă. Agenția Națională a Zonei Montane vine în sprijinul lor și îi învață ce și cum să facă. S-a dovedit chiar că aceste puncte gasronomice locale pot fi o soluție și pentru a stăvili exodul românilor în străinătate. La Lunca Ilvei, 40 de cursanți, în mare majoritate femei din mediul rural, au participat la un curs organizat pe această temă.

Harta gastronomică a României, după cumpărăturile făcute anul trecut. Carnea de porc, la mare căutare în vest, prăjiturile franțuzești preferate la Galați, coliva în Vâlcea

Locuitorii din vestul României cumpără mai multă carne de porc decât cei din alte zone ale ţării, iar în supermarketurile din Galaţi, prăjiturile franțuzești macarons sunt cele mai căutate. În Vâlcea se cumpără mult zahăr şi colivă, iar în Prahova mai multe franzele. Un studiu realizat de un lanţ de supermarketuri, obţinut în exclusivitate de reporterii TVR, conturează harta gastronomică a României. Sondajul a luat în considerare opţiunile unui milion şi jumătate de români.

Povești de succes la Torino. Doi români au reușit să se impună în domenii definite de perfecțiune: modă și gastronomie. Cu ce i-au cucerit pe italieni

Au pornit afaceri de la zero într-o țară străină, fără niciun fel de ajutor, și au reușit să se impună în două domenii definite de perfecţiune: modă și gastronomie. Este pe scurt povestea de succes a doi români stabiliți în Torino, în urmă cu 20 de ani. Daniel Robu și Bogdan Nicolau i-au cucerit pe italieni cu seriozitatea lor.

Turist în vreme de pandemie. Experiențe culinare cu rețete tradiționale

După mai bine de un an de pandemie, turismul gastronomic renaşte timid în unele judeţe din ţară. În Bistriţa-Năsăud a fost deschis primul punct de gastronomie locală, dar sunt deja cereri pentru mai multe. Conceptul e perfect adaptat la ideea de tradiţie locală, dar şi la distanţarea fizică impusă în această perioadă.

Celebrul ghid gastonomic Michelin și-a lansat ediția 2021

Celebrul ghid gastonomic Michelin și-a lansat ediția 2021 în ciuda faptului că pandemia a ținut închise restaurantele anul trecut. Editorii publicației au decis să mențină tradiția stelelor Michelin ca un semn al revenirii la normalitate în 2021.

Francezii își schimbă obiceiurile culinare după introducerea carantinei nocturne. Cinele cu prietenii se programează mai devreme, meniurile au băuturi incluse

Carantina nocturnă instalată la Paris și în alte mari orașe ale Franței a schimbat obiceiurile francezilor, pentru care cinele la restaurant reprezintă adevărate momente de relaxare. Patronii de restaurante s-au reinventat rapid și au introdus meniuri cu băuturi incluse, servite mai devreme decât de obicei, sau livrate la domiciliu.

Într-o perioadă de restricţii dure, generate de evoluţia epidemiologică, în Israel, la Institutul Cultural Român din Tel Aviv, proiectele începute continuă

Israelienii şi românii din Israel traversează, din nou, o perioadă foarte dificilă. Restricţiile dure impuse de autorităţi, în contextul crizei epidemiologice actuale, sunt asemănătoare cu acelea din prima decadă a anului. În acest context, am vrut să aflăm dacă activitatea Institutul Cultural Român din Tel Aviv poate continua. Echipa institutului ne-a prezentat câteva dintre proiectele sale. Unul dintre ele, Cafeneaua online a ICR Tel Aviv. Călătorie culinară cu Chef Daniel Katz.

EXCLUSIV. Bucătăria tradițională, tot mai căutată de turiștii care merg în Rusia

În Rusia au mai rămas puține locuri unde, când mergi să mănânci, ești tratat nu ca un simplu client, ci ca un musafir de-al casei. Ceaiul băut din samovar a devenit o raritate, iar turiștii bat cale lungă pentru a ajunge la pensiuni în care să fie răsfățați cu mâncăruri alese. Corespondentul nostru Liviu Iurea a găsit o gazdă extrem de ospitaliera în provincie, la 400 de km de Moscova.

Ultima Oră

Cele mai citite