G7
Președintele SUA, Donald Trump, a precizat pe rețelele de socializare că va anunța în următoarele zile decizia privind acordul de la Paris. Anterior, mai multe surse anonime citate de mass media au indicat că liderul de la Casa Albă ar fi decis să retragă Statele Unite din acord.
Trump îi răspunde pe Twitter Angelei Merkel. Argumente: deficitul comercial, nivelul contribuției la NATO. "Foarte rău pentru SUA"
Donald Trump a criticat într-o postare pe Twitter Germania pentru nivelul excedentului comercial în relaţia cu Statele Unite şi pentru cel al cheltuielilor militare. Remarca lui Trump vine după ce cancelarul Angela Merkel a pus sub semnul îndoielii calitatea SUA de aliat de încredere al Europei.
Merkel și afirmațiile privind relația cu SUA. "Diferenţele politice trebuie tratate cu sinceritate"
Schimburile tăioase de replici dintre preşedintele Donald Trump şi cancelarul Angela Merkel pun relaţia transatlantică într-o nouă lumină. Merkel a reafirmat luni că europenii trebuie să-şi ia soarta în propriile mâini. Declaraţia sa, care a făcut valuri la Londra şi la Washington, a venit la scurt timp după ce Donald Trump a criticat aliaţii europeni din NATO care nu-şi cresc contribuţiile la bugetul alianţei.
"Trump: Sunt Regele lumii. Merkel: Ține-mi și mie berea". Glume online după ce cancelarul a indicat că Europa nu se mai poate baza pe SUA
“Vremurile în care ne puteam baza complet unii pe alții sunt pe sfârșite. Am trăit asta în ultimele zile. Noi, europenii, trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini”, a declarat Angela Merkel duminică, la un miting în München. La finalul evenimentului, cancelarul Germaniei a băut o bere. Întreaga scenă a devenit virală pe internet.
Următoarea reuniune G7 va avea loc în Quebec, Canada
Canada va găzdui forumul informal din 2018 al liderilor G7 într-un hotel din La Malbaie. Anunţul a fost făcut de premierul Canadian, Justin Trudeau, la finalul actualului summit desfăşurat în Sicilia.
Statele membre G7, pregătite să adopte sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei, pe tema Ucrainei
G7 şi-a reiterat acuzaţiile împotriva Moscovei pe tema conflictului din Ucraina, se arată în declarația finală a summitului din Sicilia.
Relaxare după subiecte grele. Fashion politic la G7, concert de excepție și cină de gală
Liderii G7 au convenit să intensifice lupta împotriva terorismului, iar Donald Trump se opune acordului privind schimbările climatice. Sunt două dintre concluziile reuniunii din Taormina, Sicilia. A fost şi o ocazie de maximă vizibilitate pentru soţiile celor mai puternici oameni ai lumii. Melania Trump a purtat creaţii Dolce&Gabbana, de ultimă oră, atât la turul oraşului, cât şi la cina de gală, care a încheiat reuniunea.
"Doi dintre cei mai frumoși lideri ai lumii", "echipa de vis" Macron - Trudeau. Imagini virale de la summitul G7
"Prietenia franco-canadiană are o nouă față", a scris Emmanuel Macron după întâlnirea cu Justin Trudeau în Sicilia, la summitul G7. Fotografiile de la întrevederea celor doi fac deliciul internauților. "Un nou film romantic în iunie 2017", "o peliculă romantică franceză", "o secvență dintr-un vis liberal", "găsește pe cineva care se uită la tine așa cum Emmanuel Macron se uită la obrazul stâng al lui Justin Trudeau" - sunt doar câteva dintre comentariile postate pe rețelele de socializare. "Atenție, a apărut prima fotografie Macron/Trudeau. Repetăm, a apărut prima fotografie Macron/Trudeau!".
Primele Doamne vizitează monumentele emblematice din Sicilia, unde se desfășoară Summitul G7
În timp ce liderii G7 sunt ocupați cu marile probleme ale lumii, soțiile lor au mers să viziteze monumentele emblematice din Sicilia.

