Ministrul Barbu, intervenţie în Consiliul Agrifish

Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a avut o serie de intervenții importante în cadrul Consiliului Agrifish, care se desfășoară astăzi la Bruxelles, respectiv cea care vizează aspecte legate de comerț în domeniul agriculturii și cea în care au fost abordate elemente de dialog strategic.

Chipsuri, energizante, cafea, "tradiționalele" produse cumpărate de Casa Unirea, care trebuia să apere fermierii români

Bere, chipsuri, energizante, băuturi carbogazoase. Sunt achiziții făcute de cei de la Casa Unirea, compania națională destinată sprijinirii fermierilor români. Surse judiciare spun că inspectorii Corpului de control al Ministerului Agriculturii ar fi depistat societăți comerciale înființate special pentru a face comerț cu Casa Unirea. Ministrul Agriculturii a cerut un control intern și, în funcție de rezultat, va sesiza instituțiile abilitate.

Plafonarea adaosului comercial la alimente rămâne în discuții. Reprezentații comercianților propun alte măsuri

Mai multe tipuri de alimente vor avea preţuri cu adaos comercial plafonat la cel mult 20% și în lunile următoare. Ministrul Agriculturii vrea ca măsura care expiră la finalul lunii ianuarie să fie prelungită. Lista ar putea fi completată cu produse care sunt foarte cumpărate pentru sărbătorile de Paşti, precum carnea de miel. Comercianții reclamă, însă, că limitarea câștigurilor le afectează afacerile, așa că propun autorităților să intervină doar asupra produselor ale căror prețuri cresc substanțial.

Porcii crescuți în gospodării vor putea fi sacrificați și comercializați, dar numai după controlul unui medic veterinar

Bâlbâială a autorităților cu impact asupra a aproape 400 de mii de gospodarii țărănești. În urmă cu o lună, un ordin al Autorității Sanitar Veterinare interzicea micilor fermieri să își vândă porcii crescuţi în gospodărie sau carnea lor. Decizia a fost luată pentru a evita răspândirea pestei porcine africane. Acum, autoritățile s-au răzgândit. Proprietarii îşi vor putea sacrifica în continuare animalele din curţi şi vor putea comercializa carnea. Însă, numai după controlul unui medic veterinar.

Ultima Oră

Cele mai citite