fisc
Pensiile şi salariile cresc şi dispar peste 100 de taxe nefiscale. Sunt reguli noi şi la capitolele drepturi de autor, chirii şi alte câştiguri pentru care nu se mai percep unele taxe. Firmele mici vor avea impozitul redus la jumătate, de la 2 la 1%. Cu condiţii însă! Ne explică Luiza Gireadă.
Situaţie tensionată în comuna Mărăcineni. Aproape 100 de oameni riscă să rămână fără locuinţe în urma unei decizii luate de ANAF
Aproape 100 de oameni din comuna argeşeană Mărăcineni ar putea ajunge în stradă în plină iarnă, după ce ANAF a emis o decizie de executare a locuinţelor în care ei stau şi de 40 de ani. Numai că cei care locuiesc acolo nu au nicio legătură cu Finanţele şi totul pleacă de la debite pe care administratorul le are către ANAF.
Un tâmplar, înregistrat din greşeală la Fisc ca medic, a fost taxat de stat cu 2.000 de euro
Un bărbat din Dorohoi, care de 4 ani e tâmplar în străinătate, a aflat de la Fisc că timp de un an a fost angajat ca medic la Spitalul Municipal din Dorohoi. A încasat şi salariu. Conducerea spitalului pune totul pe seama unei greşeli la codul numeric personal.
Va fi eliminat formularul 088, obligatoriu pentru înregistrarea în scop de TVA
Ministrul Finanţelor a anunţat că ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prin care este eliminat formularul 088, ar putea fi publicat azi în Monitorul Oficial.