Laboratoare performante în facultăți. Parteneriatele încheiate cu firme private au adus investiții și mai multe șanse de angajare pentru studenți

O șansă în plus pentru mii de studenți de la noi! Fac ore în laboratoare performante, dotate cu aparatură și echipamente noi. A fost posibil datorită unor parteneriate încheiate între facultăți și firme private, în special cu capital străin. S-au oferit să utileze laboratoarele, iar unele își trimit chiar angajați să le țina cursuri studenților. La rândul lor, acestia au posibilitatea să facă practica în aceste companii.

Femeile conduc o treime din afacerile din România

O treime din totalul afacerilor din România sunt conduse de femei. E o tendință în întreaga lume, potrivit unor studii recente. Viziunea și îndrăzneala nu sunt însă toate ingredientele de care are nevoie un business reușit. Așa că antreprenoarele apelează, la început de drum, la ajutorul specialiștilor.

Românii vor putea înfiinţa firme online, rapid și eficient

Este o măsură pe care Comisia Europeană o impune pentru a reduce birocrația și orele pierdute la ghișeu. În prezent, în ţara noastră, durează trei zile ca să deschizi o societate. În Estonia, în schimb, unde procedura este informatizată, oamenii de afaceri au de așteptat doar 15 minute.

DNA cere încuviințarea urmăririi penale pentru fostul ministru Sebastian Vlădescu. În aceeași cauză este urmărit penal și Cristian Boureanu

20 de milioane de euro! Atât susțin procurorii DNA că ar fi fost mita totală pusă în joc pentru reabilitarea căii ferate Bucureşti - Constanţa. DNA cere acum aprobare și pentru anchetarea penală a fostul ministru de Finante, Sebastian Vlădescu. Procurorii îl acuză de luare de mită, alături de Cristian Boureanu, fost parlamentar PDL, și de Ionuţ Costea, fost secretar de stat la Finanţe.

De la ținute confortabile la abonamente la săli de sport sau tichete de vacanță. Firmele oferă stimulente angajaților pentru a-i fideliza

Pe o piaţă în care e tot mai greu să găseşti angajaţi şi să-i păstrezi, firmele explorează variante inedite pentru fidelizare. De exemplu, o companie din domeniul energiei a apelat la designeri reputaţi pentru a le oferi salariaţilor ţinute de serviciu comode şi plăcute privirii. Iar unele firme oferă pachete de cărţi şi chiar un buget din care fiecare îşi ia ce-i trebuie.

Ultima Oră

Cele mai citite