Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, cere populației din orașul Gaza să ‘plece imediat’
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, le-a cerut luni seara locuitorilor oraşului Gaza să evacueze acest principal centru urban al enclavei palestiniene, unde armata israeliană îşi intensifică ofensiva, transmite AFP.
‘În două zile, noi am distrus 50 de turnuri teroriste, şi acesta nu este decât începutul intensificării operaţiunilor terestre în oraşul Gaza. Le spun locuitorilor: aţi fost preveniţi, plecaţi imediat!‘, a spus Netanyahu într-un mesaj video.
‘Toate acestea nu sunt decât un preludiu, doar uvertura la operaţiunea principală care se intensifică – manevra terestră a forţelor noastre, care se organizează şi se adună acum pentru a intra în oraşul Gaza‘, a adăugat prim-ministrul israelian. Preluare Agerpres

