PSD propune scutiri de CASS pentru mame, veterani de război și personal monahal. Grindeanu: Suntem adepții dialogului, nu ai unanimității

8 September 2025, 14:45 (actualizat 8 September 2025, 15:01)

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că social-democraţii sunt adepţii dialogului, nu ai unanimităţii, iar PSD este un partid cu specific social-democrat într-o coaliţie de dreapta şi înţelege să se ţină de principiile care îl definesc.

Grindeanu a anunţat că social-democraţii vor depune două proiecte de lege prin care se elimină obligativitatea plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru mamele aflate în concediu de creştere a copilului, pentru foştii deţinuţi politici, pentru veterani şi pentru personalul monahal.

“Împreună cu colegii mei de la Senat şi de la Camera Deputaţilor depunem astăzi două proiecte de lege care se referă la corectarea unor lucruri din pachetul 1, şi anume la CASS pentru pensionari, pentru deţinuţii politici, pentru veterani, pentru invalizi, pentru văduve de război, pentru personal monahal şi de asemenea indemnizaţia pentru creşterea copiilor, care se adresează mamelor. Sunt două proiecte de lege la care colegii mei – atât de la Senat, cât şi de la Cameră – au lucrat. Pentru noi, toate aceste lucruri, fiind un partid de stânga într-o coaliţie de dreapta, aceste lucru sunt importante. Sunt lucruri pe care le-am spus şi când a fost adoptat pachetul 1 de măsuri. Am susţinut aceste lucruri în coaliţie pentru a fi corectate acum, când vorbim de pachetul 2, nefiind adoptate şi nefiind acceptate de restul colegilor, noi înţelegem să nu renunţăm, să facem aceste proiecte de lege, care sunt proiectele reparatorii, din punctul nostru de vedere, pentru anumite excese care au fost parte din acest pachet“, a spus Grindeanu la Palatul Parlamentului.

Grindeanu a fost întrebat dacă discursul pe care l-a avut duminică în Parlament a fost un atac la adresa partenerilor PSD din coaliţia de guvernare.

“În această perioadă de 3 luni, PSD în niciun caz nu poate fi acuzat că nu a oferit dialog. Noi am fost tot timpul cei care am mers, am discutat, nu am dat ultimatumuri, am mers şi am încercat să găsim soluţii comune în cadrul coaliţiei, suntem cei care am fost parteneri activi la dialog. Noi suntem adepţii dialogului, nu ai unanimităţii. Le dau dreptate celor care spun că ar fi bine să fie un fel de dialog în cadrul coaliţiei, nu impuneri de soluţii şi nu unanimităţi. Noi suntem un partid cu specific social-democrat într-o coaliţie de dreapta şi înţelegem să ne ţinem de principiile care ne definesc şi lucrul ăsta nu îl facem astăzi, nu l-am făcut doar ieri, ci îl facem de când facem politică. E identitatea noastră pe care înţelegem din toate punctele de vedere şi cu toate mijloacele şi pârghiile să o susţinem. Toate aceste acţiuni sunt parte a ceea ce un partid social-democrat trebuie să facă”, a spus Grindeanu la Palatul Parlamentului.

El a menţionat că nu vrea să ducă o discuţie “personalizată”.

“Eu vreau să spun că PSD, dincolo de cine e premier astăzi, cine e preşedinte la PSD, cine e ministru la Finanţe, nu vreau să personalizez aceste lucruri. PSD nu funcţionează în acest mod. Dacă cineva încearcă să ne impună anumite soluţii, aceste lucruri, dacă nu sunt parte a unui dialog în care inclusiv soluţiile PSD să fie parte, atunci înseamnă că acela nu e un dialog şi noi trebuie să ne extragem din acest lucru”, a afirmat acesta.

PSD a anunțat că depune luni în Parlament două proiecte legislative cu impact financiar estimat la peste 100 de milioane de euro pe an.

  • Primul proiect prevede scutirea de la plata CASS pentru mamele care au născut, cu un impact bugetar de aproximativ 80 de milioane de euro anual.
  • Al doilea vizează scutirea de la plata CASS pentru veteranii de război, invalizi, deținuți politic și personalul monahal (călugări, maici), cu un impact financiar estimat la 25 de milioane de euro pe an.

Social-democrații pregătesc și un alt pachet legislativ, însă acesta nu va fi depus deocamdată.

Nicio moțiune de cenzură nu a trecut de Parlament. AUR atacă la CCR al doilea pachet de reforme

Opoziţia nu a reuşit să strângă suficiente voturi pentru aprobarea celor patru moţiuni de cenzură depuse după ce guvernul şi-a asumat răspunderea pentru al doilea pachet de reforme. Alianţa pentru Unirea Românilor a anunţat că va ataca la Curtea Constituţională măsurile de austeritate ale Executivului. Potrivit unor surse TVR Info, şi Înalta Curte analizează posibilitatea sesizării CCR privind patru dintre legi. Cea de-a cincea, reforma pensiilor magistratilor, a fost deja atacată la Curtea Constituţională de instanta supremă.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite