film
Noile obiceiuri ale publicului cinefil își găsesc locul și în cel mai mare festival de film din lume. În premieră, în competiția de la Cannes de anul acesta participă două filme produse de platforma Netflix. O idee însă fără viitor: organizatorii au anunțat deja că acest experiment nu va mai continua de anul viitor.
Prima zi a Festivalului de Film de la Cannes. Criticul de film Eugenia Vodă: Se anunță o ediție excepțională
Miercuri seară a început Festivalul de Film de Cannes. În această ediţie nu sunt filme româneşti, dar avem un regizor român în juriu. Pe covorul roşu au pășit vedete de talie mondială, iar maestrul de ceremonii este frumoasa actriţă italiană Monica Bellucci. Criticul de film Eugenia Vodă ne-a introdus în atmosfera festivalului.
Emoji Filmul, promovat cu parasail-ul la Cannes. Premiera în România pe 11 august
Festivalul de la Cannes este anul acesta cu totul special pentru România, pentru că dintr-unul dintre jurii face parte şi regizorul nostru, el însuşi fost laureat, Cristian Mungiu. Până atunci însă, pe Riviera franceză a aterizat, la propriu, unul dintre filmele cele mai amuzante şi cele mai ciudate ale anului: o comedie despre emoji.
VIDEO. A început a 70-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes 2017
Cu Monica Bellucci maestru de ceremoniilor, Pedro Almodóvar președinte al juriului și un trofeu presărat cu 167 de diamante, Festivalul de la Cannes își așteaptă publicul în perioada 17-28 mai 2017, cu o ediție aniversară.
La 81 de ani, Alain Delon vrea să-și încheie cariera cu un ultim film și o ultimă piesă de teatru
La 81 de ani, Alain Delon, star internațional de șase decenii și unul dintre actorii mitici ai celei de a 7-a arte, și-a anunțat intenția de a pune capăt carierei sale cu un ultim film și o ultimă piesă de teatru, relatează marți AFP.
A 45-a ediţie a Galei Premiilor Uniunii Cineaștilor din România
Diseară, de la ora 18, Sala Studio a Teatrului Național București va găzdui a 45-a ediţie a Galei Premiilor Uniunii Cineaștilor din România. Numeroși invitați, cineaști, celebrități și personalități marcante ale scenei culturale românești vor străluci pe covorul roșu și vor păși în atmosfera de sărbătoare.
Charlie Chaplin, simbolul filmului mut şi primul star al Hollywoodului
A captivat şi încântat publicul pentru o scurtă perioada de timp, dar geniul lui ca actor, regizor şi compozitor este nemuritor. Din 2 februarie 1914 când a-a lansat în cinematografele americane “Making a living”, primul film în care a jucat, Chaplin a devenit şi pe ecran, ca şi în viaţă, micul vagabond, un personaj cu melon şi baston şi cu un mers caraghios, a cucerit inimile lumii întregi.
Cea de-a XI-a ediție a Premiilor Gopo, în această seară la TVR 2. Evenimentul răsplătește performanța în cinematografia românească
Număr record de filme în cursa pentru Premiile Gopo 2017! 21 de lungmetraje de ficțiune, 15 documentare și 52 de scurtmetraje se luptă să obţină în seara aceasta mult râvnitele statuete.
Premieră mondială la Ambasada României din Franța: proiecţia filmului „Bernard Natan, fantoma din strada Francoeur”
Peste 200 de invitați au asistat ieri seară la Ambasada României din Franța la proiecția în premieră mondială a documentarului despre Bernard Natan, „legenda uitată a cinematografului francez”.

