Atacuri israeliene în Rafah, în Fâșia Gaza. Sursa: Profimedia Images

Israel şi Hamas, negocieri pentru încetarea focului în Gaza

Israelul şi Hamas negociază, prin intermediari, o încetare a focului în Gaza. Acesta ar permite eliberarea unor dintre ostaticii reţinuţi de gruparea integristă, la schimb cu deţinuţi palestinieni, şi furnizarea masivă de ajutor umanitar

Conflictul Israel-Hamas. Negocierile privind eliberarea ostaticilor, reluate la Cairo. Operaţiunile din Gaza continuă

Negocierile privind eliberare ostaticilor au fost reluate azi dimineaţă la Cairo unde sunt reprezentanţii Hamas, ai Qatarului şi Statelor Unite. Israelul nu a trimis nici o delegaţie. Presa occidentală a vehiculat aseară ideea unui acord iminent, numai că răspunsul organizaţiei teroriste s-a lăsat aşteptat. Hamas susţine că e posibilă o încetare a focului dacă Israelul accepta condiţiile puse de terorişti.

Ultima Oră

Cele mai citite