Copiii din Fâșia Gaza mor în brațele părinților din cauza malnutriției. 16 micuți au murit în spitale din lipsa hranei

6 March 2024, 10:10 (actualizat 6 March 2024, 10:18)

Copiii din nordul Fâşiei Gaza sunt subnutriţi şi mor de foame, avertizează şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Cel puţin 16 copii cu vârste mici au murit în cele două spitale din Gaza, din cauza lipsei de hrană şi apă. Sunt constatările echipelor OMS, după ce au vizitat cele două spitale din regiunea cuprinsă de război.

Copiii din nordul Fâşiei Gaza sunt subnutriţi şi mor de foame, avertizează şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Cel puţin 16 copii cu vârste mici au murit în cele două spitale din Gaza, din cauza lipsei de hrană şi apă. Sunt constatările echipelor OMS, după ce au vizitat cele două spitale din regiunea cuprinsă de război.

Un înalt oficial de la Organizaţia Naţiunilor Unite avertizează că un sfert din populaţia Fâşiei Gaza se confruntă cu foametea.

Unu din şase copii cu vârsta sub doi ani suferă de malnutriţie severă. Părinţii nu pot decât să privească neputincioşi cum copiii lor se sting puţin câte puţin. O mamă reuşeşte cu greu să-şi revină după ce fetiţa ei şi-a pierdut viaţa pe patul de spital.

Um Yazan Al-Kafarna, mama lui Yazan: Sănătatea lui Yazan, înainte de război, era foarte bună. Obișnuia să mănânce, să bea, să se miște, să se joace, să râdă, mă jucam cu el. În prezent, sănătatea lui s-a înrăutățit foarte mult, după cum puteți vedea. Cum îl pun, aşa rămâne, nu se mișcă, nu poate face nimic.

Israa Kalakh, mătuşa unui copil bolnav: Înainte de război, copilul cântărea 12 kg. Acum, după două luni de război, a ajuns să cântărească 6 kg. Situația lui se înrăutățește pe zi ce trece. Dumnezeu să ne ferească de ceea ce urmează!

Ahmad Salem, medic Terapie Intensivă, Spitalul Kamal Adwan: În acest spital avem multe cazuri de copii. Într-o perioadă scurtă de timp, am asistat la 13 decese din cauza malnutriției. Mamele sunt deshidratate şi nu-şi pot alăpta copiii. Nu avem lapte praf, iar acest lucru duce la moartea copiilor de la terapie intensivă.

CITEȘTE ȘI„Menstruația mea a devenit un coșmar”. Viața femeilor din Gaza, lipsite de produse sanitare de bază și cu o singură toaletă la 486 de persoane

Armata israeliană a lansat o campanie de amploare pe cale aeriană şi terestră pentru a distruge organizaţia teroristă Hamas. Membrii grupării au ucis aproximativ 1.200 de persoane în sudul Israelului, pe 7 octombrie anul trecut, şi au luat 253 de ostatici în Gaza. De atunci, peste 30.000 de persoane, în mare parte femei şi copii, au fost ucise în Fâşia Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii din regiune.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite