Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit. 70 de ani de domnie, o viață dedicată serviciului public

Palatul Buckingham a anunțat joi seara că Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a încetat din viață la castelul Balmoral din Scoția. Suverana împlinise 96 de ani la 21 aprilie, iar în februarie 70 de ani de la proclamarea sa ca regină a Regatului Unit. A fost primul monarh care a sărbătorit Jubileul de Platină, iar ceremoniile dedicate acestui eveniment au avut loc în iunie.

Harry și Meghan vor înapoi în sânul familiei regale. Semnele percepute de experți. Verdictul rămâne însă necruțător: "Şi-au făcut-o cu mâna lor"

Cuplul Harry-Meghan vrea să ajungă din nou în prima linie a familiei regale britanice. Este concluzia unor experţi în regalitate, care au analizat comportamentul lor în timpul ceremoniilor jubiliare. Timp de 4 zile, britanicii au sărbătorit Jubileul de Platină, 70 de ani de la urcarea Reginei Elisabeta a II-a pe tron. Prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, au fost invitaţi la ceremonii, cu condiţia să nu încerce să iasă prea mult în evidenţă.

Regina Elisabeta a II-a, omagiată în România, la Biserica Anglicană şi la reşedinţa ambasadorului Regatului Unit. Andrew Noble este și dirijorul Corului Bisericii Anglicane

Regina Elisabeta a II-a este primul monarh britanic care îşi sărbătoreşte Jubileul de Platină. Atenţia lumii întregi va fi îndreptată spre festivităţile care vor avea loc la Londra, timp de o săptămână, începând cu 2 iunie. Comunitatea britanică din Capitală a omagiat-o pe suverană pe parcursul întregului an și va organiza și o recepție oficială în România pentru cei 70 de ani de domnie.

Portrete superbe ale Ducesei de Cambridge au fost date publicității la aniversare. Kate împlinește 40 de ani

Serioasă, dar jovială în același timp, respectând protocolul fără a lăsa totuși regulile să stea în calea interacțiunii cu publicul, figură emblematică a eleganței regale, dar făcând mereu o demonstrație de modă la îndemâna tuturor și sustenabilă în același timp, Ducesa de Cambridge este pur și simplu diafană în seria de portrete dată astăzi publicității pe conturile de socializare ale Familiei Regale.

Ultima Oră

Cele mai citite