Facultatea de Medicină
Ovidiu Băjenaru, şeful clinicii de Neurologie de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, a murit infectat cu noul coronavirus. În bogata sa activitate, prof. dr. Ovidiu Băjenaru a publicat peste 400 lucrări științifice și comunicate în reviste de la congrese și alte manifestări științifice de prestigiu din țară și internaționale. De asemenea, este autor sau coautor a 14 cărți medicale publicate în România.
Examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie ''Carol Davila''din Capitală, pe 26 iulie, la Romexpo. S-au înscris 3.326 de candidaţi
Examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti în domeniile Medicină, Medicină dentară şi Farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală, va avea loc duminică, 26 iulie, la Centrul Expoziţional Romexpo. S-au înscris 3.326 de candidaţi, cu 300 mai mulți față de anul trecut, anunță UMF într-un comunicat.
Măsură de precauție: Cursurile mai multor facultăți din București și din țară au fost suspendate pentru următoarele zile
Studenții mai multor universități din București și din țară au intrat de astăzi în vacanță neplanificată, după ce conducerile instituțiilor de învățământ au decis să suspende cursurile pentru mai multe zile.
Primul român absolvent de Medicină la Cambridge, Mihai Bica, s-a întors în ţară, unde vrea să devină cardiolog
Primul român care a absolvit Facultatea de Medicină de la Universitatea Cambridge s-a întors în ţară. Mihai Bica a susţinut duminică examenul de rezidenţiat şi vrea să devină medic cardiolog în România. Tânărul simte că, astfel, se poate împlini şi, în acelaşi timp, îi poate ajuta pe cei aflaţi în suferinţă.
Orban: Examenul de rezidențiat va fi o prioritate pentru guvernul nostru. Analizăm posibilitatea de a mări numărul de locuri
Prim-ministrul desemnat Ludovic Orban a declarat, joi, că problema examenului de rezidențiat reprezintă o măsură prioritară a Executivului PNL, dacă Guvernul Dăncilă nu îl va organiza până ce va pleca de la Palatul Victoria. Acesta ia în considerare suplimentarea locurilor scoase la concurs.
O nouă generație de medici și de avocați. Mii de studenți la Medicină și Drept au pășit în noul an universitar
Emoţionaţi şi plini de speranţă! Astfel au păşit mii de boboci pe porţile facultăţilor de Medicină şi Drept. Profesorii le-au amintit că perioada dificilă abia acum începe.
Doi profesori, soţ şi soţie, pregătesc elevi fără posibilităţi financiare pentru Facultatea de Medicină
Cei doi profesori îi ajută cu meditaţii pe elevii care vor să urmeze Medicina, dar le modelează şi sufletele. A fost ideea lor, care a prins viaţă acum 8 ani. Iar anul acesta, din 11 elevi pregătiţi de cei doi soţi, 10 au luat examenul.
1.223 de tineri au absolvit astăzi Facultatea de Medicină din București
Absolvire cu emoţii la Facultatea de Medicină din cadrul UMF Bucureşti. Peste 1.200 de tineri au primit astăzi diploma şi au depus jurământul lui Hipocrate. Nu pot însă profesa momentan. Peste o lună vor susţine cel mai greu examen din carieră, cel de rezidenţiat. Dacă în anii trecuţi, cam jumătate dintre absolvenţi plecau în străinătate, acum, mulți viitori medici vor să rămână în România.

