expoziţie
Trei dintre aviatoarele care au transportat răniţi şi au salvat mii de vieţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial sunt eroinele unei miniexpoziţii la Muzeul Naţional de Istorie. Smaranda Brăescu, Nadia Russo şi Mariana Drăgescu au făcut parte din Escadrila Sanitară. Din păcate, în timpul comunismului au avut de suferit, fie au fost închise, fie au fost lăsate uitării.
„Și eu pot!” | Expoziție de fotografie, dedicată copiilor cu Sindrom Down, la Cluj
O expoziție inedită, cu un mesaj puternic pentru noi toți, are loc în această lună, la Cluj-Napoca. Evenimentul, organizat de Asociația Părinților Copiilor cu Sindrom Down, vrea să atragă atenția asupra nevoii de integrare socială a acestor copii, care sunt extrem de calzi și iubitori.
O mașina de cusut din 1921 este vedeta unei expoziții la Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, din Iași
O mașină de cusut „Wertheim” din 1921, donată de un ieșean este vedeta lunii martie la Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”.
Portrete feminine de odinioară, cea mai nouă expoziție a Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei
O expoziție alcătuită din 18 reproduceri ale unor portrete feminine în gravuri sau acuarele din secolul al XIX-lea, se află în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.
Expoziție cu autoportrete și anemone semnată Vasile Mureşan Murivale, la galeria Căminul Artei din centrul Capitalei
În centrul Capitalei, la galeria Căminul Artei, a fost deschisă expoziţia lui Vasile Mureşan Murivale, o binecunoscută figură boemă a lumii noastre artistice. Expoziția ţine până pe 1 martie și combină o serie de autoportrete cu naturi statice înfăţişând deja faimoasele sale anemone. Vizitatorului i se conferă un rol activ, e implicat într-un soi de căutare, descifrare de sensuri.
Primăria Sectorului 1: Expoziţia "Dincolo de canon. Noua sculptură azi" evidenţiază capacitatea inovatoare a tinerilor artişti
Expoziţia "Dincolo de canon. Noua sculptură azi" pune în evidenţă capacitatea inovatoare a unor tineri artişti sculptori/ sculptoriţe, absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti - precizează joi Primăria Sectorului 1.
Citadela Naivilor, la Muzeul de Etnografie al Moldovei. Lumea pictorului naiv Ioan Măric
Pictorul băcăuan Ioan Măric este primul invitat al noului ciclu de expoziţii Citadela Naivilor, inaugurat la Muzeul de Etnografie al Moldovei din cadrul Palatului Culturii din Iaşi. Organizatorii vor propune publicului în acest an mai multe evenimente de acest fel, pentru a-i apropia de sensurile și semnificațiile artei naive.
Exponate unice și experiențe de neuitat, la Cluj. Expoziția "Space in the City", o călătorie virtuală în spațiu
Exponate unice și experiențe de neuitat. Acestea sunt propunerile pe care organizatorii expoziției spațiale Space in the City le fac clujenilor. Vizitatorii, copii sau adulți, pot să experimenteze inclusiv senzația de a călători pe Lună sau pe Marte prin intermediul simulatoarelor folosite chiar de către astronauți. Copiii sunt încântați de expoziție, dar și cei mari s-au arătat de-a dreptul impresionați.
Expoziție inedită de construcții din piese Lego la Cluj
Vizitatori de toate vârstele au admirat la expoziția de la Cluj exponate construite din sute de piese Lego, unele inspiratele de condițiile de pandemie. Acestea sunt realizate de clujeni pasionați de Lego, din Asociația Brickenburg. Cei mai impresionați au fost copiii.

