evaluare naţională
Comisia de dialog întrunită luni la Ministerul Educației, la care au participat inspectori și reprezentanți ai părinților, a votat menținerea datei fixate acum câteva luni, respectiv 9 septembrie, pentru începerea anului școlar 2019-2020. Mai departe, decizia îi aparține noului ministru, care poate modifica prin ordin de ministru sau poate să lase structura anului școlar așa cum a fost deja stabilită.
Vacanța de vara a elevilor ar putea fi prelungită, la cererea patronatelor din Turism. Reprezentanții părinților nu sunt de acord cu decalarea perioadei de examene
Elevii ar putea avea anul acesta vacanța de vara mai lungă cu o săptămână. Asta dacă discuțiile din Guvern și de la Ministerul Educației se vor concretiza.
Rezultatele repartizării computerizate în învățământul liceal au fost publicate pe admitere.edu.ro. Cele mai mari medii de admitere sunt la colegii din Craiova, București și Constanța
Rezultatele repartizării în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care au susţinut Evaluarea Naţională au fost publicate pe admitere.edu.ro, potrivit unui anunţ al Ministerului Educaţiei. Cele mai mari medii de admitere sunt la colegii din Craiova, București și Constanța. Totuși, peste 4.800 de elevi au rămas nerepartizați.
Elevi de zece. 429 de elevi au promovat Evaluarea Națională cu media zece
Tineri, deștepți și plini de speranțe. Elevii cu nota 10 la Evaluarea Națională visează să devină arhitecți, medici sau profesori, în România. Acum, că au scăpat de examene, își fac bagajele pentru vacanță. Pentru ei, repartizare la liceu este doar o formalitate.
Au fost publicate rezultatele Evaluării Naţionale. 48 de copii din București au obținut media 10
Peste 70% dintre absolvenţii clasei a opta au luat peste 5 la Evaluarea Naţională. Au fost şi 429 de medii de 10, dar şi 8 elevi, eliminați din cauza unor tentative de fraudă, lucrările acestora fiind notate cu 1.
Evaluarea Națională.Teste de cultură generală pentru elevii de clasa a VI-a
Elevii de clasa a VI-a răsuflă ușurați după Evaluarea Națională. Testele au fost mai ușoare decât și-au imaginat. La a doua probă, subiectele au fost din matematică, fizică și biologie. Însă, evaluarea transdisciplinară nu-i pregătește pe elevi pentru examenul din clasa a VIII-a.
Începe evaluarea națională de la finalul clasei a-IV-a
Evaluarea Naţională de la finalul clasei a patra începe astăzi cu proba la limba română.
Evaluarea Naţională pentru elevii claselor a II-a. Proba la Matematică
Evaluarea Naţională la finalul clasei a II-a va continua joi cu proba la Matematică, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
A început evaluarea națională pentru clasa a doua
Elevii din clasa a II-a au trecut astăzi prin emoțiile evaluărilor naționale. Au avut de scris un bilet de mulțumire pentru părinți și cinci propoziții despre vacanța de primăvară. În ultimele săptămâni de școală vor mai susține evaluări și elevii din clasele a IV-a și a VI-a.

