„Donează sânge și fă lumea un loc mai sănătos” | 14 iunie, Ziua Mondială a Donatorilor de Sânge. Spectacolul ''Tosca'', transmis de Opera Naţională Bucureşti, în cinstea donatorilor voluntari

Și în acest an, Ziua Mondială a Donatorilor de Sânge este sărbătorită în întreaga lume pe 14 iunie. Acest eveniment este un moment de recunoștință față de donatorii de sânge, dar și o sensibilizare a celor care pot dona. Tema campaniei din acest an este „Sângele sigur salvează vieți”, iar campania se desfășoară sub sloganul „Donează și fă lumea un loc mai sănătos”.

Acord pentru transplant cu Republica Moldova. Pacienții au mai multe șanse, pentru că cele două țări fac schimb de organe

Şanse mai mari pentru pacienţii care au nevoie de transplant. România şi Moldova au semnat un acord în baza căruia vor face schimb de organe. În momentul în care apare un donator în România, se caută beneficiari printre pacienţii români. Dacă niciunul dintre bolnavii de pe listă nu este compatibil, atunci, organele vor ajunge la pacienţi din Republica Moldova. Şi invers.

Apel cu lacrimi în ochi: "Dacă vreți să ajutați un suflet nevinovat, să ieșiți să donați sânge!". Operații reprogramate după ce numărul donatorilor a scăzut alarmant

Criză de sânge în toate spitalele. Pentru că numărul donatorilor a scăzut la jumătate în aceste zile, medicii sunt nevoiţi să reprogrameze operaţiile. În plus, abia pot fi acoperite urgenţele. Disperaţi, pacienţii fac apel să mergeţi în centrele de transfuzie şi să donaţi. O pungă de sânge poate salva trei vieţi.

Scade dramatic numărul donatorilor. Românii sunt îndemnați să se înscrie în Registrul Național al Donatorilor de Organe

Apel al Agenţiei Naţionale de Transplant! Şefa instituţiei îi trimite pe români la notariat ca să se înscrie în Registrul Național al Donatorilor de Organe, țesuturi și celule. Astfe, în momentul în care o persoană intră în moarte cerebrală devine automat donator. N-ar mai fi astfel nevoie de acordul familiei. Asta ar duce la creşterea numărului transplanturilor, iar pacienţii de pe listele de aşteptare ar avea mai multe şanse să fie salvaţi.

Un medic rezident din Galați vrea să salveze vieți și după moarte. El s-a înscris în Registrul donatorilor

Un medic rezident din Galaţi vrea să îi convingă pe români să devină donatori de organe. Primul pas a fost să completeze o declaraţie notarială şi, în cazul în care va ajunge în moarte cerebrală, mai multe vieţi vor putea fi salvate cu organele sale. Acest demers este singurul mod prin care rudele nu mai trebuie să se confrunte cu o decizie extrem de dificilă.

Sute de tineri au donat sânge în schimbul participării la concertele verii

"Au plătit" cu propriul sânge ca să participe la cele mai așteptate festivaluri de muzică ale verii. Sute de tineri din toată țara au donat sânge și au primit în schimb bilete la cele mai așteptate festivaluri de muzică. Astăzi și mâine este rândul bucureștenilor să doneze și să se distreze.

Organe care puteau salva vieți, irosite. Inima și plămânii unui donator din Piatra Neamț nu au ajuns la transplant

Organe care ar fi putut salva vieţi au fost irosite. Inima şi plămânii unui tânăr donator de la spitalul din Piatra Neamţ nu au mai ajuns la vreun transplant. Cei implicaţi în prelevare au fost dezamăgiţi să afle că nu s-a găsit primitor pentru cord, deşi sunt zeci de bolnavi care aşteaptă o inimă. Nici nu s-a pus problema transplantului cardiac, susţine Ministerul Sănătăţii. Plămânii puteau fi şansa cuiva din Germania, dar avionul de acolo nu a putut pleca la timp.

Ultima Oră

Cele mai citite