Alegeri locale 2020 | Candidați francezi, germani, spanioli sau congolezi, pe listele primăriilor

Românii nu se mai tem să aleagă străini în funcții publice așa cum se întâmpla în urmă cu 20 de ani când mare parte din populație spunea că nu-și vinde țara. O arată rezultatele recentelor alegeri locale unde pe liste s-au regăsit candidați francezi, germani, spanioli sau congolezi. Așa se face că acum, comunități întregi urmează să fie conduse de cetățeni veniți din alte țări, dar îndrăgostiți de România.

Care au fost surprizele la alegerile locale | Primarul Brașovului, schimbat după 16 ani, Timișoara a ales un tânăr născut în Germania, Câmpulung Muscel, condus pentru prima dată în istoria orașului de o femeie

Votul românilor a adus victorii neașteptate pentru unii candidați și eşecuri răsunătoare pentru alții, care au condus primării sau consilii județene ani în şir. Timișoara, de exemplu, l-a vrut primar pe un tânăr născut în Germania și stabilit apoi în România. Iar la Câmpulung Muscel, în județul Argeș, primăria va fi condusă pentru prima dată în istoria orașului de o femeie, fost jurnalist de televiziune.

Ultima Oră

Cele mai citite