Studiu: Numărul celor care dețin animale de companie a crescut în perioada pandemiei. Cât de apropiați sunt românii de câinii și pisicile lor

Perioada de lockdown cauzată de pandemia COVID-19 a influenţat achiziţionarea sau adoptarea unui animal de companie, astfel că 17% dintre posesorii de câini şi 16% dintre posesorii de pisici au declarat că şi-au luat un animal de companie în perioada stării de urgenţă, potrivit unui studiu realizat de Asociația Română a Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie (ARPAC).

Toți cangurii de la Zoo Timișoara au fost omorați de câini

Mai mulți câini au reușit să intre, în noaptea de luni spre marți, în Grădina zoologică Timișoara, în spațiul în care erau cei șase canguri și i-au ucis. Câinii au atacat și pasărea Emu de la Gradina Zoologică, însă aceasta a sărit gardul și a reușit să scape. 

Record de păsări flamingo roz în sudul Franței

Sudul Franței a fost invadat de un număr record de păsări flamingo roz.  Specialiștii spun că de 45 de ani nu au mai observat un număr atât de mare de pui de flamingo și că a fost o perioadă extrem de bună pentru înmulțirea acestei specii.

Celebrul aligator Saturn a murit la vârsta de 84 de ani

Un aligator celebru în lumea întreagă, supraviețuitor al celui de-al Doilea Război Mondial, a murit la venerabila vârstă de 84 de ani, în gradina zoologică din Moscova. A scăpat nevătămat din infernul bombardamentelor de la sfârșitul războiului, pe când era la Berlin.

Ultima Oră

Cele mai citite