Horațiu Potra, în fața anchetatorilor, la un an de la alegerile prezidențiale anulate

Mercenarul Horațiu Potra a ajuns pentru prima dată în fața procurorilor de la Parchetul General, care instrumentează mai multe dosare în care cel considerat mâna dreaptă a lui Călin Georgescu a fost pus sub acuzare în perioada în care a fugit în Dubai. Audierea lui Horațiu Potra vine la un an de la primul tur al alegerilor prezidențiale, anulate pe motiv că scrutinul ar fi fost viciat prin intervenție rusească. Extrădat la finalul săptămânii trecute, Potra a afișat o mină veselă și și-a declarat în continuare susținerea față de Georgescu.

Percheziţii la CFR Călători. Schemă de vânzare ilegală a locurilor din trenuri. 20 de suspecți au fost reținuți

Percheziţii de amploare la CFR Călători. Zeci de controlori ar fi încasat sume mari de bani, după ce ar fi vândut la negru bilete de tren destinate elevilor şi studenţilor sau care aveau gratuitate pe căile ferate. 35 de controlori au ajuns acum în atenţia anchetatorilor. Directorul comercial al CFR Călători, Sorin Preda, dar și șeful Serviciului Vagoane Speciale, Doru Bărbuș au fost audiaţi ca martori.

Cazul Nordis | Laura Vicol, Vladimir Ciorbă și cei trei frați Poștoacă, arestați preventiv pentru 30 de zile 

Laura Vicol, Vladimir Ciorbă și cei trei frați Poștoacă, asociați Nordis, au fost arestați preventiv 30 de zile. Judecătoarea Irina Raluca Manu de la Curtea de Apel București a aprobat propunerea de arestare a procurorilor DIICOT care îi acuză pe inculpații din dosarul Nordis, între altele, de constituirea unui grup infracțional organizat, spălare de bani și delapidare. Decizia nu este definitivă

Scandal în Biserica Ortodoxă. Fostul vicar eparhial al Episcopiei Sălajului a fost reținut pentru delapidare

Scandal în Biserica Ortodoxă, după ce fostul vicar eparhial al Episcopiei Sălajului a fost reținut pentru delapidare. Preotul este suspectat de oamenii legii că în ultimii patru ani și-ar fi însușit trei milioane de lei din conturile episcopiei. În septembrie, fostul vicar s-a mutat în Constanţa. Iar în urmă cu aproape o săptămână a fost numit consilier economic al Arhiepiscopiei Tomisului.

Percheziții în Turda, într-un dosar de delapidare. Șefi din IPJ Cluj, implicați

Doi șefi de poliție din județul Cluj și-ar fi pavat curțile cu dale scoase din centrul municipiului Turda. Asta după ce un funcționar public ar fi atestat în fals că nu mai puteau fi utilizate și apoi le-a oferit cadou sau le-a vândut. Azi s-au făcut percheziții la șefii din poliție și a fost deschis și un dosar penal pentru fals în înscrisuri oficiale și delapidare.

Ultima Oră

Cele mai citite