curse aeriene
China va permite reluarea unor curse aeriene internaţionale spre Beijing după o pauză de şase luni cauzată de pandemia de coronavirus, informează DPA.
Aeroporturile din țară încep să prindă viaţă. Zboruri reluate spre Marea Britanie, Spania și Belgia
Sunt tot mai multe curse care vin și pleacă, după luni de zile în care nimic nu s-a ridicat de la sol. Lista cu țările considerate sigure a fost actualizată. Vorbim de zboruri regulate din și spre Marea Britanie, Spania, Olanda sau Belgia.
Tarom reia de luni cursele București-Londra și retur
Tarom reia de mâine cursele București-Londra și retur pentru cetățenii care vor să se întoarcă în țara de origine.
Zboruri spre Roma, Milano și retur, reluate de Tarom pentru anumite categorii de pasageri
Compania TAROM introduce marţi zboruri din Bucureşti spre Roma, Milano şi retur, potrivit unui anunţ postat pe pagina sa de Facebook.
12 state ale UE, inclusiv România, cer suspendarea drepturilor pasagerilor companiilor aeriene de a le fi returnați banii integral
Un grup de 12 state membre ale Uniunii Europene, printre care şi România, au cerut Comisiei Europene să suspende regulile care obligă companiile aeriene să returneze în totalitate pasagerilor banii pe biletele zborurilor anulate, apreciind că transportatorilor aerieni ar trebui să li se permită să ofere în schimb vouchere pentru zboruri ulterioare, transmite Reuters.
Cursele aeriene cu muncitori români spre Germania vor continua până pe 17 mai
Directorul Aeroportului Internaţional "Avram Iancu" din Cluj-Napoca, David Ciceo, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că zborurile charter, care duc muncitori români în Germania, începute în martie, vor continua până pe 17 mai.
Cu avionul la mare. Cursele interne se efectuează o dată la două zile în cursul săptămânii
Dacă vreţi să ajungeţi pe litoralul românesc, dar drumul vă strică tot cheful de vacanţă, există şi alternativa pe calea aerului.
KLM anulează 159 de zboruri europene programate pentru marţi din cauza furtunii
Compania aeriană olandeză KLM a decis să anuleze 159 de zboruri europene programate pentru ziua de marţi, spre şi dinspre aeroportul Schiphol din Amsterdam, din cauza unei furtuni care este programată să lovească marţi Olanda, transmite Reuters.
Curse aeriene anulate pe aeroportul din Sibiu, decolări întârziate la Otopeni, din cauza vremii
Vremea pune probleme și transportului aerian. Două curse au fost anulate şi este posibil ca altele să aibă întârzieri la decolare pe Aeroportul Internaţional Sibiu, din cauza condiţiilor meteo. Anunţul a fost făcut, în această dimineaţă, de purtătorul de cuvânt al aeroportului.

