Joi 12 iunie 2025 | București 26˚C / Cer variabil

BNR cere introducerea unei excepţii în proiectul care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a transmis Parlamentului o scrisoare în care solicită introducerea în proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar, adoptat de Guvern, a unei excepţii, astfel încât membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României să aibă posibilitatea de a-şi desfăşura activitatea şi după vârsta de 70 de ani.

Amendă pentru angajatorul care a pensionat-o fără voia ei. Decizie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

Autoritatea sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor a fost amendată cu 2 mii de lei pentru discriminare. Și asta pentru că o angajată a fost pensionată deși nu își dorea acest lucru. Femeia ar fi dorit să se pensioneze la fel ca bărbaţii, iar o decizie a CCR din 2018 îi dă dreptate. Nu însă şi legislaţia internă, spun şefii femeii, care susţin că acum legea nu îi obligă să o mai ţină pe post.

Cinci mari universități de stat sunt împotriva legii date ieri de Guvern, prin care se poate amâna pensionarea doar printr-o simplă cerere

Membrii Consorţiului Universitaria, alcătuit din Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Universitatea "Babeş Bolyai" din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara, transmit într-un comunicat că nu acceptă ideea ca decizia privind resursele umane, implicit procesul didactic şi de cercetare din universitate, să fie exercitată din exteriorul universităţii, printr-o lege abuzivă, care încalcă autonomia universitară.

Bugetarii pot lucra până la 70 de ani, dar fără cumulul pensiei cu salariul

Angajații de la stat nu vor mai avea voie să primească și pensie și salariu în același timp. În schimb, pot opta să se pensioneze la 70 de ani. Guvernul a aprobat un proiect de lege pe această temă, care urmează să fie dezbătut în regim de urgență în Parlament. Există și câteva excepții de la această interdicție, iar PSD a anunțat deja că va ataca legea la Curtea Constituțională. 

Modificările la OUG 114, amânate. Pensionarii vor putea fi şi salariaţi la stat. Indemnizaţiile demnitarilor nu vor fi îngheţate

Pensionarii vor putea fi în continuare şi salariaţi la stat, iar momentan indemnizaţiile demnitarilor, de hrană şi de merit, nu vor fi îngheţate, deşi Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament pe aceste măsuri prevăzute de Ordonanţa 114. PSD le-a atacat la Curtea Constituţională, aşa că intrarea lor în vigoare se amână.

Cum va fi schimbată OUG 114 de către Guvern. Printre modificări: îngheţarea indeminizațiilor demnitarilor, interzicerea cumului pensiei cu salariul la stat și a detașărilor din privat la stat

Printre modificările OUG 114/2018 sunt cele legate de înghețarea indeminizațiilor demnitarilor în 2020, interzicerea cumului pensiei cu salariul la stat și a detașărilor din privat la stat, potrivit documentului obținut de Mediafax. Guvernul ar putea să-și asume răspunderea pe proiect, miercuri.

Restricții pentru pensionari. Proiect de lege prin care ar putea fi interzis cumulul pensiei cu salariul din bani publici

Pensionarii nu vor mai putea fi angajaţi în sistemul public dacă planurile anunţate de guvernanţi vor fi puse în practică. Ministrul Muncii lucrează la un proiect de lege prin care să fie interzis cumulul pensiei cu salariul din bani publici. Premierul a dat exemplul poliţiştilor, pensionaţi la 40 de ani şi cu beneficii substanţiale, care s-au reangajat şi cumulează venituri în sectorul public.

Ultima Oră

Cele mai citite