Reacţie a judecătorilor din CSM: Referendumul propus de preşedinte nu este prevăzut de dispoziţiile legale

Exercitarea atribuţiilor constituţionale de către autorităţile publice trebuie să se realizeze cu respectarea strictă a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, astfel cum este consacrat de Constituţie, precizează duminică judecătorii din CSM, ca reacţie la iniţiativa preşedintelui Nicuşor Dan de a organiza un referendum în cadrul corpului magistraţilor.

Toni Neacşu (fost membru CSM): Preşedintele nu poate face referendum în Justiţie şi nu poate demite CSM

Fostul judecător Adrian Toni Neacşu, fost membru CSM, a precizat duminică, după anunţul şefului statului, Nicuşor Dan, privind organizarea unui referendum în Justiţie, că preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii are obligaţia să sesizeze Curtea Constituţională cu soluţionarea conflictului creat prin aceste declaraţii de intenţii.

CSM cheamă judecătorii la consultări pe teme ca delegările şi detaşările, prescripţia și libertatea de exprimare

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii cheamă judecătorii la consultări pe mai multe teme, printre care delegarea şi detaşarea, cauzele care influenţează durata mare a proceselor şi prescrierea faptelor, dar şi libertatea de exprimare a judecătorilor, acest ultim subiect având legătură cu decizia CEDO în cazul Danileţ.

Ultima Oră

Cele mai citite