craciun 2021

E seara magică mult așteptată de copiii din întreaga lume. Moş Crăciun a pornit deja în călătorie și va ajunge în fiecare casă.

Piţărăii au colindat, în Ajun de Crăciun, în satele de pe Valea Bistrei din județul Caraș Severin, să vestească Nașterea Domnului
Piţărăii, cei mai mici dintre colindători, au pornit deja din casă-n casă în dimineața de Ajun. Nelipsiţi în satele din Banat, sunt primii care trec pragul gazdelor, vestind Nașterea Domnului. Copiii sunt răsplătiți cu daruri și colaci calzi.
Sarmale, cozonaci și alte preparate tradiționale. Pregătirile pentru masa de Crăciun au intrat în linie dreaptă
Apropierea Crăciunului crește nerăbdarea copiilor și agitația în bucătării. Gospodinele din toată țara au pus sarmalele la fiert, cozonacii la crescut și își fac timp și pentru preparatele specifice zonei în care trăiesc. De la tocană de oaie oltenească, până la Scutecele Domnului de la Galați, toate sunt pregătite cu mare grijă.
Moș Crăciun a înotat în Marea Neagră până la Constanța, iar la Tîrgu Mureș a ajuns cu trenul magic
Din ținuturi îndepărtate și cu un sac roșu în spate, Moș Crăciun a ajuns în portul Constanța, după ce a înotat în valurile reci ale Mării Negre. Câțiva scafandri l-au ajutat să ajungă la mal, unde îl aşteptau zeci de copii ai militarilor Forțelor Navale. Cei mici au învățat poezii și cântece pentru Moșul cel darnic, care a venit încărcat cu jucării.

Scena Nașterii Domnului a fost realizată într-un orășel din Insula La Palma din cenușă și fragmente de rocă vulcanică
Crăciunul este marcat într-un mod deosebit de locuitorii din Tajuya, Insula La Palma: scena Nașterii Domnului a fost realizată din cenuşă vulcanică şi fragmente de lavă expulzate de vulcanul Cumbre Vieja, relatează Reuters.
Românii, tot mai săraci de sărbători. Bugetul mediu pentru această perioadă este de 1000 de lei, arată un studiu
Al doilea Crăciun în pandemie îi găsește pe români acasă, cu masa mai puțin încărcată, fără planuri de vacanță și într-o constantă îngrijorare pentru ziua de mâine. Prețurile mari și veniturile mici au redus drastic bugetul pentru cadouri și mesele de sărbătoare. Iar specialiștii vorbesc despre decalajul economic uriaș în care ne adâncim în lipsa unor politici publice eficiente.
Moş Crăciun s-a modernizat. Este prezent online, unde stă de vorbă cu copiii sau citește mesajele primite de la ei
Sunt mai puțin de două săptămâni până la noaptea magică, iar Moș Crăciun are mult de lucru în această perioadă. Spre deosebire de alte vremuri, acum bătrânelul cel bun s-a "digitalizat", ca să țină pasul cu copiii. Este prezent în mediul online, unde stă de vorbă cu ei și ca să le știe dorințele.
Scena Nașterii Domnului, sculptată în lemn, cu drujba, la târgul de Crăciun din Timișoara, de artistul George Bostănică
Ieslea în care s-a născut Iisus va fi recreată într-un mod inedit la Timişoara. Personajele biblice vor fi conturate de un sculptor în lemn, cu ajutorul drujbei, până în Ajunul Crăciunului.
Luminițele, colindele și aromele specifice sărbătorilor de iarnă, în tot mai multe orașe din ţară
Mii de oameni se bucură de atmosfera de poveste, mai ales că anul trecut pandemia a împiedicat organizarea târgurilor de Crăciun. Unii au ajuns chiar în satul lui Moșului, unde atmosfera e una de basm.
- 1
- 2