cozi

Călătorii sunt nevoiţi să aştepte cel puţin două ore pentru a intra în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II (autostrada pan-europeană), din cauza traficului intens şi a triajului epidemiologic care se face la sosirea în România.

Cozi la vaccinare în Ungaria, în timp ce Europa devine epicentrul pandemiei
Cozi s-au format luni în faţa principalului spital din Budapesta cu persoane care vor să se vaccineze împotriva COVID-19, în condiţiile în care Ungaria a oferit pentru prima dată posibilitatea ca oamenii să se vaccineze fără să se înregistreze în prealabil, pe fondul creşterii numărului de contaminări, informează Reuters.
S-a redeschis frontiera terestră dintre SUA şi Canada pentru cetăţenii americani complet vaccinaţi
După redeschiderea frontierei terestre dintre SUA şi Canada, pentru cetăţenii americani complet vaccinaţi, cozile sunt uriaşe, iar entuziasmul este copleşitor.
Aglomerație și verificări la graniță. Românii care au ales să meargă în vacanță cu mașina au de așteptat la frontiera dintre Bulgaria și Grecia
Românii care au ales să se deplaseze în vacanță în Grecia cu mașina au de așteptat la frontiera dintre Bulgaria și Republica Elenă.
Proteste și cozi la plata impozitelor și taxelor
Începutul de an a venit cu măriri de taxe locale. Dar și cu aglomerație. La Galați, oamenii au ieșit în stradă, nemulțumiți că administrația locală a majorat impozitul pentru mașinile de capacitate mare, cu 50%. În tot acest timp, sute de pensionari au stat la coadă de la 5 dimineața pentru a-și achita obligațiile financiare. Și nu doar în Galați, ci în mai multe orașe din țară.
Porturile belgiene, pregătiri pentru transporturi post-Brexit
Principala poartă de intrare a mărfurilor britanice în Europa, portul belgian Zeebrugge, se pregătește să facă față noilor condiții impuse de ieșirea Regatului Unit din piața Unică. Misiunea este complexă, un eventual eșec poate bloca vama, cum s-a întâmplat de Crăciun la Dover.
Cozi la taxe și impozite locale în prima zi lucrătoare din an
În prima zi lucrătoare din acest an, în capitală şi în alte oraşe, au fost cozi la mai multe ghişee de taxe şi impozite. Mulţi cetăţeni au vrut să scape de o grijă şi să înceapă anul fără datorii la bugetul local. Au fost şi situaţii în care oamenii nu au putut plăti din cauza unor probleme tehnice.
Scandalul cozilor de la spitalele COVID
O familie programată la consult la Unitatea de suport medical Bucureștii Noi, secție externă a spitalului Monza, a făcut cale întoarsă. Cum nu exista niciun medic să le facă evaluarea, oamenii au plecat acasă pe propria răspundere. Reprezentanţii spitalului au explicat că se așteaptă și 6 ore pentru consultație, din cauza numărului mare de pacienți.
Cozi mari pentru coșuri mici. Comercianții spun că vânzările sunt mai proaste ca în alți ani
Înainte de sărbătoarea Paștelui, piețele și magazinele au fost pline de clienți, mai ales de dimineață. Supravegheați de polițiști locali și de angajați ai firmelor de pază, oamenii au stat la coadă în stradă și au intrat în grupuri mici, pentru a evita aglomerația. Comerciatii spun însă că vânzările sunt mai proaste ca în alți ani: au dispărut coşurile pline de odinioară!