Decizii istorice: Patriarhia Română și Arhiepiscopia Catolică renunță temporar la anumite ritualuri în contextul coronavirusului

Patriarhia Română și Arhiepiscopia Catolică au luat decizii istorice și și-au anunțat enoriașii că au decis să renunțe temporar la o serie de ritualuri care au loc în cadrul slujbelor. Printre acestea, se numără împărtășirea cu aceeași linguriță sau sărutarea icoanelor. Acestea din urma vor fi dezinfectate, astfel încât să nu apară probleme cu noul coronavirus.

COVID-19 se extinde în Europa. Coronavirusul a ajuns în 55 de țări de pe toate continentele

În timp ce în China, numărul contaminarilor e în continuă scădere, tot mai multe țări europene anunță cazuri noi de infectare cu coronavirus, majoritatea cu origine în Italia. În peninsulă sunt 821 de persoane contaminate anunţat vineri şeful Agenţiei italiene de protecţie civilă, Angelo Borrelli, și numărul deceselor a ajuns la 21. Sunt și 45 de persoane care s-au recuperat după boală. Dar e un fapt demonstrat că unii pacienți vindecați se îmbolnăvesc din nou, ceea ce înseamnă că epidemia poate fi mai greu de eradicat.

MAE: Recomandări privind călătoriile în străinătate în contextul răspândirii infecției cu COVID-19

În contextul răspândirii infecției cu COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care se află sau intenționează să călătorească în străinătate să se informeze din timp cu privire la măsurile dispuse de autoritățile din țara de destinație/tranzit în contextul demersurilor de gestionare și limitare a răspândirii infecției cu COVID-19.

Primul român depistat cu coronavirus nu mai este infectat cu COVID-19, dar urmează să fie testat din nou. Familia tânărului a fost mutată în carantină

Primul român depistat cu coronavirus, din Gorj, nu mai este infectat cu Covid-19. Testul făcut astăzi a ieși negativ. Totuși, procedura va fi repetată zilele următoare, iar dacă rezultatul va fi la fel negativ, tânărul va fi externat de la Institutul "Matei Balș". Între timp, rudele sale sunt mutate într-un centru de carantină.

România are, oficial, încă două cazuri de coronavirus confirmate: un bărbat din Maramureş şi o femeie din Timiş

Bărbatul de 45 de ani și femeia de 38 de ani au fost recent în Italia, dar nu în zonele cu focare de coronavirus. Aşa că autorităţile au în vedere să modifice definiţia cazurilor pentru care se impune carantina sau izolarea la domiciliu. Raed Arafat nu exclude închiderea graniţelor, dacă vor apărea multe îmbolnăviri. Între timp, inspectorii sanitari îi caută pe toţi cei cu care cei doi au intrat în contact. Ei nu vor fi aduşi la Bucureşti. Surprinzător, primul pacient confirmat pare că deja s-a vindecat: testul repetat a ieşit negativ.

Ultima Oră

Cele mai citite