Covid-19
Un tânăr de 33 de ani, infectat și noul coronavirus și vindecat la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Sibiu, este primul donator de plasmă umană hiperimună din județ. El este asistent medical, iar recoltarea a avut loc luni, la Centrul de Transfuzie Sangvină din oraș.
În Turcia a început relaxarea treptată a restricțiilor
Centre comerciale, frizerii şi saloane de înfrumuseţare din toată Turcia şi-au reluat activitatea luni după aproape 60 de zile de întrerupere, în condiţiile în care ţara relaxează treptat restricţiile impuse pentru a stopa răspândirea noului coronavirus, informează dpa.
Muzeele în aer liber se pregătesc să primească vizitele turiștilor
Relaxarea restricţiilor înseamnă o veste bună şi pentru amatorii de drumeţii montane sau excursii în Delta Dunării. După două luni în care natura s-a dezvoltat în voie, ne pregătim pentru o revedere importantă. Însă pregătirea pentru excursii înseamnă şi înţelegerea măsurilor de protecţie pe care le anunţă autorităţile după 15 mai. Dezinfectanţi, măşti, grupuri mici de turişti şi plăti online, acestea vor fi lucruri obişnuite pentru toată lumea.
15.588 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID–19 în România. Au fost înregistrate 226 de noi cazuri de îmbolnăvire în ultimele 24 de ore
Până astăzi, 11 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 15.588 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.245 au fost declarate vindecate și externate.
Spania cere un răspuns european comun la criza care afectează companiile aeriene
Spania vrea un răspuns european comun la criza cu care se confruntă companiile aeriene, provocată de restricţiile de călătorie adoptate pe plan global pentru stoparea extinderii pandemiei de coronavirus (COVID-19), a declarat luni ministrul Economiei, Nadia Calvino, transmite Reuters.
10 noi decese din cauza COVID-19 anunțate în România. Bilanţul total a ajuns la 982 de morţi
10 noi decese din cauza COVID-19 se înregistrează în România. Bilanţul total a ajuns la 982 morţi.
Marea Britanie adoptă relaxarea în etape a restricțiilor
Acum nu este momentul pentru relaxare. Acesta a fost mesajul premierului Boris Johnson care a anunțat un plan în mai multe faze privind revenirea la o viată normală. Deocamdată singurele măsuri care s-au luat sunt revenirea la muncă a celor care nu pot lucra de acasă permiterea exercițiilor în aer liber, de miercuri.
Brașov. Cinci jandarmi, depistați cu COVID-19; alți 20 sunt în autoizolare
Cinci jandarmi au fost confirmaţi cu COVID-19, iar în urma anchetei epidemiologice efectuate de Direcţia de Sănătate Publică Braşov, alţi 20 de lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) au fost plasaţi în autoizolare.
Franța începe prima fază de relaxare. Școlile se deschid treptat și pe bază de voluntariat iar în magazine sunt măsuri stricte de igienă
După două luni grele de izolare, Franța începe prima fază de relaxare. Multe sectoare economice își reiau activitatea, transporturile și-au adaptat programul iar școlile și magazinele și-au redeschis porțile. O întoarcere la activitate care nu pare să semene cu ce a fost înainte de epidemie, dar la care fiecare încearcă să se adapteze. Franța este una din țările greu încercate de epidemie. Peste 26 de mii de persoane și-au pierdut viața.

