Copiii, afectați emoțional de pandemie. Program național pentru acces la servicii psihologice gratuite

La aproape doi ani de pandemie, sănătatea emoțională a copiilor este mai fragilă ca oricând, iar rolul școlii este esențial. O arată concluziile unei dezbateri organizate de Salvați Copiii. Specialiștii au vorbit despre importanța dascălilor în monitorizarea stărilor prin care trec elevii și despre nevoia de relaționare cu școala, colegii și mediul exterior.

„Din grija pentru copii”- Program național de suport pentru familii

Pandemia a pus la încercare capacitatea părinţilor de a se adapta situaţiilor neprevăzute pentru a-şi ajuta copiii. Mulţi au găsit puterea să reorganizeze viaţa familiei, luând asupra lor mai multe responsabilităţi. Alţii sunt încă în impas şi nu reuşesc să se adapteze noilor reguli. Pentru ei, psihologi şi experţi guvernamentali pregătesc un program special ca să îi ajute să depăşească blocajul emoţional prin care trec.

World Vision România avertizează asupra pericolelor din online la care sunt expuşi elevii în pandemie. Studiu: Unu din cinci copii afirmă că nu este susţinut de familie

World Vision România avertizează asupra pericolelor din online la care sunt expuşi elevii în perioada pandemiei iar potrivit unui studiu realizat de organizaţie, încrederea acestora în părinţi a scăzut anul trecut, se simt singuri şi unul din cinci copii afirmă că nu este susţinut de familie.

Ultima Oră

Cele mai citite