copii morţi
Alertă într-o localitate din județul Buzău, după ce doi copii, unul de un an și celălalt de trei, au murit la interval de o săptămână, cel mai probabil din cauza unei infecții cu meningococ. Boala a avut o evoluție fulminantă și a dus la deces în câteva ore. Acum autoritățile sanitare încearcă să stabilească dacă au de a face cu un focar. Încearcă să ii convingă pe părinții celorlalți aproape o mie de copii, care trăiesc în comunitate, să-i aducă la testare.
Patru copii au murit în Australia într-un accident în care a fost implicat un castel gonflabil
Patru copii au murit şi alţi cinci au fost răniţi, unii dintre ei cu leziuni grave, după ce o rafală de vânt a ridicat în aer un castel gonflabil instalat în curtea unei şcoli din insula Tasmania, situată în sud-estul Australiei, a informat joi Poliţia locală, citată de EFE.
Tragedia din județul Iași. Cei doi copii, din localitatea Coarnele Caprei, au murit după ce au inhalat otravă pentru șobolani. Substanța toxică a fost pusă chiar de mama lor
Cei doi frați de 1 an și jumătate și 3 ani, din localitatea Coarnele Caprei, județul Iași, au murit după ce au inhalat otravă pentru șobolani, pusă în camera lor chiar de către mamă, spun anchetatorii. Astfel, ei au inhalat toată noaptea substanța toxică.
Timişoara. Creşte numărul victimelor intoxicate în urma deratizării din "blocul morţii". Numărul persoanelor spitalizate a ajuns la 45
Alți doi adulți și trei copii, care locuiau în "blocul morții" din Timişoara, au ajuns la spital după ce au anunțat la 112 că se simt rău. Astfel, numărul celor internați a crescut la 45. Între timp, proprietarul firmei care a făcut deratizarea cu substanțe letale, cumpărate de pe piața neagră, a fost arestat preventiv. Imobilul în care au murit doi copii și o femeie rămâne, deocamdată, sigilat.
Legişti: Analizele preliminare efectuate în cazul celor 3 persoane decedate după deratizare într-un bloc din Timişoara nu sunt concludente. Se vor face teste toxicologice
Medicii legişti le-au transmis procurorilor documentele în urma autopsiei victimelor din "blocul morții". Legiştii subliniază că analizele preliminare nu sunt concludente, iar decesele au survenit ca urmare a unor "cauze neprecizate". Vor fi efectuate însă examene toxicologice, relatează News.ro.
Încă 5 persoane din "blocul morții", printre care 3 minori, au solicitat miercuri ajutorul medicilor. Locatarii au fost transportați la spital
Este din nou alertă la Timișoara! Alte 5 persoane, printre care și 3 copii care locuiau în "blocul morții", au fost duse la spital după ce au anunțat la 112 că se simt rău. Între timp, proprietarul firmei care a făcut deratizarea a fost arestat preventiv.
Proprietarul firmei de deratizare din Timișoara a fost arestat. Locatarii celorlalte două blocuri unde a fost folosită fosfura de aluminiu s-au putut întoarce acasă
Proprietarul firmei care a făcut deratizarea în blocul morții din Timișoara a fost arestat preventiv. El a cumpărat de pe piața neagră substanța care a provocat moartea a doi copii și a mamei unuia dintre ei. Substanța este extrem de toxică și nu trebuia să fie folosită în zone locuite. În plus, nu există un antidot care să-i neutralizeze efectele. În celelalte două blocuri unde a fost făcută deratizare cu aceeași substanță, oamenii s-au putut întoarce în apartamente. "Blocul morții" a rămas, deocamdată, sigilat. Vă avertizăm că sunt imagini și informații care vă pot afecta emoțional!
Substanţa folosită la deratizarea blocului din Timişoara este un pesticid interzis în zone locuite. Are gradul 1 de toxicitate şi se distribuie în regim special
Patronul firmei de deratizare a cumpărat, la negru, cu 600 de lei substanța ucigașă din cauza căreia au murit 2 copii și mama unuia dintre ei. Alte zeci de persoane au ajuns la spital, iar medicii le țin sub observație. Specialiștii au reușit să identifice substanța, spun că este extrem de periculoasă și nu ar trebui folosită în zone locuite. În plus, nu există un antidot care să îi neutralizeze efectele. Atenție, urmează imagini și informații care va pot afecta emoțional.
Anchetă extinsă în cazul deratizărilor toxice de la Timişoara. Patronul firmei care a făcut operaţiunea a fost reţinut
Anchetă extinsă la Timișoara după decesele provocate de substanțe folosite la deratizare dintr-un bloc. Patronul firmei care a făcut operațiunea a fost reținut. Analizele de laborator au arătat că substanța folosită la deratizare este extrem de toxică și poate fi folosită doar în spații deschise. Aceasta a fost cumpărată de pe piața neagră. Nu există antidot pentru acest pesticid. După primele cazuri, cadrele medicale nu și-au dat seama că este vorba despre o substanță otrăvitoare. Urmează imagini și informații care vă pot afecta emoţional.

