Presiune crescută pe spitale din cauza pacienților cu Covid. Tot mai mulți copii sunt infectaţi, iar de frica unor complicaţii, părinţii îi duc direct la "Urgență" şi se internează cu ei

Tot mai mulți pacienți Covid ajung la centrele de evaluare deschise la spitale. Cer ajutorul medicilor după ce, în patru-cinci zile de stat acasă, nu au simţit nicio ameliorare a bolii, în ciuda tratamentului primit. Creşte şi numărul copiilor infectaţi, iar de frica unor complicaţii, părinţii îi duc direct la spital şi chiar se internează cu ei. La spitalul județean din Arad, unii pacienţi vor sta şi câte doi într-un pat.

Tot mai mulți copii cu vârsta sub 10 ani ajung la spital cu COVID-19. Virusul se răspândește rapid la tineri, care nu sunt vaccinați și sunt mai puțin atenți cu măsurile

Tot mai mulţi copii cu COVID, mai ales cei mai mici de 10 ani, au nevoie de internare. Din cei aflaţi în spital, 16 sunt la terapie intensivă, unii fără comorbidităţi, spun medicii. NumăruL cazurilor noi s-a triplat faţă de săptămâna dinaintea redeschiderii şcolilor, arată datele obţinute de Ştirile TVR. Virusul se răspândeşte rapid la cei mai tineri, aşa că medicii fac apel să respecte toţi măsurile de protecţie.

Alba Iulia: Creșe închise după ce un copil și educatoarea lui au fost testați pozitiv cu noul coronavirus

Apar cazuri noi de infectare cu noul coronavirus în rândul copiilor și angajaților din învățământul preșcolar. O creșă din Alba Iulia a fost închisă după ce o fetiță și o educatoare au fost diagnosticate cu COVID-19. Iar de luni ar putea fi închisă o altă unitate din oraș. Și la Râmnicu Vâlcea, o gradiniță se confruntă cu aceleași probleme, după ce o educatoare a fost depistată cu noul coronavirus.

Ultima Oră

Cele mai citite