Cunoscuta companie de distribuție Amazon a intrat în competiția pentru rețele de sateliți. Azi a fost planificată transportarea în spațiu a primilor sateliți, cu ajutorul unei rachete Atlas 5.
Angajații de la compania Amazon din Marea Britanie organizează o grevă în semn de protest față de nivelul salarial. Aceștia susțin că lucrează în condiții "stricte" și că sunt monitorizați în mod constant pentru "timpul de inactivitate", chiar și în pauzele de toaletă, potrivit BBC.
Compania Amazon a înregistrat cel mai mare profit din istoria sa - acţiunile retailerului au crescut cu 40% în 2020. Jeff Bezos se pregăteşte astfel să devină primul om cu o avere de 200 de miliarde de dolari.