Comisia Europeană urmăreşte cu îngrijorare evoluţiile din România legate de adoptarea Codului penal

Comisia Europeană urmăreşte îndeaproape şi cu îngrijorare crescută evenimentele în desfăşurare din România şi nu va ezita să ia măsuri, acolo unde este necesar, pentru a asigura compatibilitatea textului final al Codului penal cu normele Uniunii Europene privitoare la domeniul penal şi la cooperarea poliţienească şi cu standardele internaţionale, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al executivului comunitar, răspunzând unei solicitări a AGERPRES.

Liviu Dragnea, întrebat despre modificările aduse Codului Penal: Eu nu vreau să plec ca prostul din această viață și din această funcție!

Președintele PSD Liviu Dragnea a răspuns acuzațiilor legate de felul în care coaliția majoritară și minoritățile au votat astăzi modificările la Codul Penal. Liviu Dragnea: "Eu nu vreau să plec ca prostul din această viață și din această funcție! Foarte simplu, și vă spun pe românește, ca la noi, în Teleorman: adică vreau să duc această luptă până când, sper, că fiecare român și d-voastră și fiecare din această țară să știe că poate avea încredere în justiție".

Klaus Iohannis: Ce se întâmplă în aceste zile se numește dictatura majorității. Președintele va contesta la CCR modificarea Codului penal

"PSD-ul a trecut în timp record Codul penal prin Parlament, cu un simulacru de dezbatere în Camera Deputaților și acest lucru e profund dăunător", a declarat președintele Klaus Iohannis la scurt timp după ce Camera Deputaților, for decizional, a adoptat noile modificări legislative. Declarația de presă a președintelui Klaus Iohannis a fost transmisă în direct pe TVR 1.

Modificările Codului Penal, adoptate de Camera Deputaților. PSD-ALDE au primit ajutor de la minorități ca să strângă voturile necesare

Vot final în Camera Deputaților pentru atât de contestatele modificări aduse Codului penal. Au fost înregistrate 167 de voturi "pentru", cu două mai multe decât era necesar pentru o lege organică. Cea mai controversată modificare este redefinirea abuzului în serviciu. Opoziția a anunțat deja că va ataca legea la Curtea Constituțională.

DNA despre modificarea propusă de M. Justiției privind abuzul în serviciu: Ar avea ca efect dezincriminarea unor categorii largi de fapte

Procurorii DNA au făcut o evaluare a impactului pe care modificarea propusă de Ministerul Justiției îl va avea asupra investigațiilor penale în situația în care va intra în vigoare. "Adoptarea propunerii formulate de Ministerul Justiției ar avea ca efect dezincriminarea unor categorii largi de fapte care sunt în prezent sancționate de legea penală și care aduc o atingere semnificativă valorilor sociale ocrotite de lege", se arată în punctul de vedere postat pe site-ul instituției. "Consecința ar fi aceea că procurorii vor fi obligați să închidă numeroase dosare ca urmare a intervenirii prescripției", se subliniază în document.

Comisia Iordache a întocmit raport favorabil la modificările aduse Codului penal. Abuzul în serviciu, redefinit

Comisia Iordache a redefinit abuzul în serviciu și a restrâns semnificativ aria celor care pot fi acuzați de această infracțiune. Un funcționar public va putea fi condamnat doar dacă obține foloase pentru sine sau pentru rudele de până la gradul al doilea. Definiția a fost propusă de PSD și contestată vehement dar fără succes de PNL și USR. Dezbaterile au fost tensionate și s-a ajuns la jigniri și insulte.

Ultima Oră

Cele mai citite