Restricţiile de circulaţie pe DN1 în zona localităţii Sinaia, prelungite

Durata lucrărilor de reparaţii şi înlocuire a dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilataţie de la podul de pe DN 1 (km 117+388) se prelungeşte până în data de 20 octombrie, astfel încât vor fi prelungite şi restricţiile de circulaţie în zonă, informează joi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Două noi spaţii de servicii, inaugurate de CNAIR pe Autostrada A1

Două noi spaţii de servicii au fost deschise, joi, pe Autostrada A1, Nădlac - Sibiu, în zona localităţii Calnic, se arată într-un comunicat de presă al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), publicat pe site-ul propriu.

"Vor să treacă prin cimitir, să facă pod, nu se poate realiza fără să nu intri cu buldozerul". Revoltă la Nădășelu, după ce localnicii au auzit că Autostrada Transilvania ar putea traversa terenul cu locurile de veci

Construcţia unui tronson din Autostrada Transilvania a stârnit revoltă în rândul localnicilor din satul clujean Nădăşelu. Oamenii au organizat un protest după ce au aflat că societatea care a câştigat licitaţia are de gând să construiască un viaduct peste cimitirul din sat. Ei spun că nu vor permite adoptarea acestei soluţii tehnice.

Podul Prieteniei se închide duminică, pentru o oră

Circulaţia rutieră se va închide duminică, timp de o oră, pe DN 5 (km 63+012 - km 64+884), Podul Prieteniei, în vederea desfăşurării evenimentului atletic internaţional ,,Free Spirit Run Giurgiu - Ruse", informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Primăria Buzău se va ocupa de lucrările pentru centura ocolitoare a orașului

Municipiul Buzău va avea o centură ocolitoare de aproape 26 de km, care va fluidiza circulația rutieră către drumul expres Bucureşti-Brăila și Autostrada A 7. Oficialii din Primăria Buzău au semnat protocolul cu CNAIR pentru preluarea lucrărilor la ultimul tronson de 9,6 km din această centură.

Poduri situate în zone afectate de alunecări de teren, dezastre în așteptare. Cu zeci de vechime vechime, nu au fost reabilitate niciodată. Ce spune Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere

Pericole la drumul mare. Așa pot fi descrise 8 poduri din județul Vrancea, amplasate pe drumul național 2N, pe Valea Râmnicului, în zone afectate de alunecări de teren. Autoritățile locale spun că au trimis nenumărate adrese Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, dar proiectele de reabilitare se lasă așteptate. Între timp, pentru șoferi, aceste poduri sunt adevărate bombe cu ceas.

Ultima Oră

Cele mai citite