Drumarii ameninţă că nu mai deszăpezesc şoselele dacă nu primesc salariile mărite

Şoselele vor rămâne înzăpezite în această iarnă dacă drumarii nu îşi vor primi măririle de salarii pe care le aşteaptă de doi ani, avertizează membrii Sindicatului "Elie Radu", care reprezintă interesele a 4.800 de salariaţi din totalul celor 7.000 din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Decor de iarnă pe Transalpina: A nins în octombrie

A nins toată noaptea pe DN 67 C – Transalpina, în județul Gorj, iar stratul așezat sâmbătă dimineața a creat un adevărat decor de iarnă, deși în calendar e abia jumătatea lunii octombrie.

Încă un pas mic spre o autostradă mare: Autostrada Transilvania. Contract pentru nici 30 de km, semnat după 3 ani de licitații și contestații

Deocamdată, pasul a fost făcut doar pe hârtie. A fost semnat contractul pentru tronsonul dintre Chiribiş și Biharia al Autostrăzii Transilvania, o porțiune de nici 30 de kilometri. Prezent la eveniment, premierul Orban a vrut să-și expună filosofia despre construcția autostrăzilor în România, doar că l-a încurcat pe Aristotel cu Platon.

Ultima Oră

Cele mai citite