Orașul Cluj care are una dintre cele mai mai rate de infectare cu virusul SARS COV 2 și, cu toate acestea, nu dispune de un aparat pentru recoltarea plasmei salvatoare pentru pacienții în stare gravă. De vină e birocrația: aparatul lipsește pentru că nu a fost depusă.
Un nou oraș din România a intrat în carantină: municipiul Baia Mare. Autoritățile au luat acesta decizie ca urmare a numărului mare de îmbolnăviri din ultima perioadă. Este al doilea oraș reședință de județ care intră în carantină, pentru o perioadă de cel puțin 14 zile.
Codul roșu este tot mai extins pe teritoriul țării. Transilvania este cea mai afectată, zonele în care sunt peste trei persoane infectate la mia de locuitori se înmulțesc de la o zi la alta.
Un nou protest la Serviciul de Ambulanță Cluj! Personalul spune că a ajuns la epuizare, după ce numărul solicitărilor a crescut, iar o parte dintre angajați s-au infectat cu virusul SAR-COV 2. Pe lângă toate acestea, sporurile mult promise au însemnat puțin peste 50 de lei, cu toate că angajații au stat uneori și peste program pentru a face față apelurilor.
Premierul s-a întâlnit aseară la Guvern cu autoritățile implicate în gestionarea epidemiei de COVID. Au decis carantinarea unor noi municipii și localități unde rata de infectare a crescut periculos, însă au dat asigurări că nu vom ajunge la restricţionarea circulaţiei pe timp de noapte în toată țara.
Județul Cluj depășește, marți, 5 la mia de locuitori coeficient de infectare și se alătură, astfel, județului Sălaj, care este, pentru a treia zi consecutiv, la acest nivel.
Proiecte ambițioase ale autoritățior clujene pentru noi modalități de transport în comun. Unul în aer, altul sub pământ. În timp ce la Cluj-Napoca încep studiile pentru traseul metroului și trenului metropolitan, la Turda primăria plănuiește să construiască un teleferic.
O echipă de cercetători ai Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj lucrează cu parteneri europeni la un dispozitiv pentru detecția de bacterii patogene. Prototipul va putea fi utilizat de către autorități în situații de urgență precum cutremure și inundații și va ajuta fortele de intervenție să împiedice contaminările la scară largă.
Un focar de COVID-19 a fost depistat la Spitalul Clujana din Cluj-Napoca, unde cinci medici și șapte asistente au fost confirmați cu noul coronavirus, a informat luni Prefectura Cluj.