Metroul din Cluj-Napoca, evaluat la un miliard de euro, este blocat în birocrație

Cluj metrou
Cluj metrou
23 noiembrie 2020, 10:56

Reprezentanții Asociației Pro Infrastructura consideră că, deși este prezentat ca un viitor proiect de succes în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), metroul din Cluj-Napoca, evaluat la un miliard de euro, este în prezent blocat în incompetență și birocrație, existând riscul de a rata acest tren al finanțării europene.

Cei de la Pro Infrastructura au explicat pe Facebook că includerea proiectelor în PNRR presupune finalizarea studiilor și contractarea lucrărilor până cel târziu în anul 2022. În aceste condiții, proiectul metroului din Cluj-Napoca, aflat în etapa studiului de fezabilitate, este într-o cursă contra-cronometru pentru finalizarea acestui studiu, iar apoi pentru lansarea și finalizarea licitației pentru lucrări până în 2022.

Pro Infrastructura dă vină pe Primăria Cluj-Napoca pentru problemele care ar putea să apară.

„Primăria Cluj-Napoca pare că nu înțelege importanța acestui proiect, abordând relația cu prestatorul angajat să realizeze studiile într-o manieră ultra-birocratică, de multe ori inutilă. Astfel, deși legea prevede derogări speciale pentru proiectele de interes național finanțate din fonduri europene, primăria a solicitat autorizații de construire, avize și numeroase formulare inutile pentru realizarea forajelor geotehnice. Până la soluționarea acestei situații, proiectul este blocat. O întârziere de până la 6 luni în pornirea studiilor geotehnice ar putea anula șansele contractării lucrărilor în 2022 și, astfel, ar însemna ratarea finanțării europene din PNRR”, scrie în mesajul Pro Infrastructura.

 

 

sursa mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite