Dispozitiv pentru detecția bacteriilor în situații de urgență. Prototipul va putea fi utilizat în situații de urgență precum cutremure și inundații
Grupul de cercetare de la Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj a fost cooptat in proiectul european după ce specialiștii din două institute cu reputatțe din Spania și Cipru au văzut activitatea legată de detecția bacteriilor pe care cadrele didactice și doctoranzii clujeni o desfășoară de ani buni.
În present, colectivul de la UMF lucrează la o platforma care va detecta, pe teren, prezenta unora dintre cele mai periculoase bacterii.
Grupul de cercetare clujean, alcătuit din 10 cercetători permanenți și 15 doctoranzi, își dorește ca dispozitivul lor să ajute forțele de intervenție să identifice tipul de contaminare cu bacterii în mai puțin de cinci minute.
Echipa Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” are o experiență de peste 10 ani în dezvoltarea de senzori care sunt utilizați în domeniul medical și al aplicațiilor de mediu. În prezent, colectivul lucrează la un dispozitiv pentru detecția rapidă a drogurilor, iar anul viitor vor participa la un proiect de detecție a virusului Covid-19 în apele reziduale din Europa.