”Când vine ajutorul, îl furăm”. Alimente lăsate în stare de așteptare în Gaza, în timp ce Israelul și ONU se învinuiesc

La soare, la granița dintre Israel și Gaza, la doar câțiva kilometri de familiile palestiniene înfometate, se află sute de paleți cu alimente - de la pachete de orez la ciorchini de banane. Deși, în ultima săptămână, armata israeliană a respectat o pauză în timpul zilei în ceea ce privește luptele pe o porțiune cheie de drum, chiar dincolo de principalul punct de trecere Kerem Shalom, agențiile umanitare spun că încă se luptă să aducă ajutoare vitale în sudul Gaza, potrivit BBC.

"Moartea e mai bună decât asta". Palestinieni înfometați luptă sub lovituri de bici pentru hrană. Imagini greu de privit

O plajă cu sute de oameni care privesc disperați cum parașute care cară paleți cu hrană aterizează în mare după ce un avion cu ajutor umanitar și-a ratat ținta. Sunt imagini difuzate de CNN din Fâșia Gaza. Mulți se aventurează în apă și înoată departe în larg ca să pună mâna pe pachetele cu mâncare. Alții, cu o barcă, reușesc să aducă la țărm o parte din încărcătura prețioasă. Bărbați care agită bice în aer, arătându-le mulțimii ce năvălește, își fac loc până la barcă. În lupta pentru supraviețuire, cei care se aruncă asupra pachetelor nu mai țin cont de loviturile nemiloase.

Ultima Oră

Cele mai citite