Vineri 13 iunie 2025 | București 18˚C / Cer variabil

Exercițiu NATO în pericol din cauza infrastructurii rutiere. Lucrările la drumuri sunt în întârziere

Drumurile şi podurile din România le aduc deseori românilor pierderi de timp şi de bani, dar ar putea afecta şi defășurarea unui exercițiu NATO de amploare, programat în județul Brașov. În 4 luni, Franța va disloca 4.000 de militari și câteva sute de vehicule blindate în țara noastră, la Cincu. Trupele au nevoie de drumuri refăcute şi de poduri care să susţină greutatea blindatelor. Lucrările cerute de Ministerul Apărării sunt însă în mare întârziere, iar termenul limită ar putea fi depășit.

Familia Regală a României a vizitat baza militară de la Cincu

Familia Regală a României a vizitat baza de la Cincu. La Centrul Naţional de Instruire Întrunită şi sediul Grupului de Luptă Avansat Consolidat, Majestății Sale Margareta și Principelui Radu le-a fost prezentată tehnica de luptă a militarilor francezi, belgieni şi luxemburghezi.

Militarii americani s-au antrenat la Cincu timp de o săptămână. Au simulat infiltrarea în zonele controlate de inamic

Militarii unei celebre divizii americane staționați în baza Mihail Kogălniceanu s-au antrenat în poligonul Cincu, din Brașov. Luptătorii Diviziei 101 Aeropurtate au simulat infiltrarea în zonele controlate de inamici. Câteva mii de soldați americani sunt prezenți permanent în bazele românești, ca să întărească apărarea Flancului Estic al Alianței Nord-Atlantice.

Smârdan, Cincu, Babadag. Trei dintre cele mai mari poligoane folosite pentru antrenamentele NATO, extinse și modernizate

Ministerul Apărării a trimis notificări privind extinderea și modernizarea a 3 mari poligoane primarilor din Smârdan, Cincu și Babadag. Pot apărea însă probleme, pentru că nu mai sunt terenuri disponibile aproape de poligoane. Asta în condițiile în care la Smârdan, de exemplu, poligonul ocupă aproape 80% din suprafața comunei. De când e război în Ucraina, se fac mai multe antrenamente cu mii de soldați din țările Alianței și cu tehnică modernă de luptă.

Construcția podului de la Voila este blocată. Proiectantul și constructorul nu se înțeleg în privința fundației

Construcția podului nou de lângă Voila e blocată în continuare. Se circulă încă pe cel vechi, dezafectat care nu e nici demolat, dar nici întreg. Hidroelectrica nu a dat aviz pentru demolare, iar constructorii nu știu ce să facă cu fundațiile podului. Să le păstreze sau să facă unele noi. Teoretic închis pentru circulația auto, podul vechi e tranzitat zilnic de mașini, deși nu e sigur. Un pod nou peste Olt ar permite mașinilor militare să ajungă mai repede la baza Grupului de Luptă NATO de la Cincu.

Ultima Oră

Cele mai citite